Muzică, dans și voie bună, marți, 8 septembrie, la Tirol. Locuitorii comunei Doclin și cei din localitățile învecinate sunt invitați la o seară de sărbătoare, începând cu ora 18:00.
Programul muzical va fi susținut de îndrăgita interpretă Luminița Gabriela Safta, alături de formația sa. Organizatorii promit o atmosferă de sărbătoare, în care muzica, dansul și voia bună vor fi principalele ingrediente ale serii.
Cu acest prilej, primarul comunei Doclin, Dănuț Oană, lansează o invitație tuturor acelora care doresc să petreacă o seară într-o atmosferă specifică satului bănățean.
„Vă așteptăm la Tirol în număr cât mai mare, să ne bucurăm împreună de această seară și să petrecem câteva ore frumoase, cu muzică, dans și voie bună. Este un moment al comunității și ne dorim să fim cât mai mulți împreună”, a transmis primarul Dănuț Oană.