Șapte centre autorizate pentru comercializarea mielor în Caraș-Severin

Direcția Sanitar-Veterinară a autorizat șapte puncte pentru sacrificarea mieilor din județ. Astfel că, în fiecare oraș există amenajată o astfel de locație. Dacă de paștele catolic a cam suflat vântul în ce privește numărul mieilor sacrificați și vânduți, oficialii de la DSV estimează că lucrurile se vor schimba până în acest weekend.

Catolicii din Caraș-Severin au sacrificat de sărbătorile pascale 15 miei la Caransebeș și 26 la Reșița. Numărul animalelor a scăzut semnificativ față de anii trecuți, însă trebuie luat în calcul faptul că weekendul trecut, în județ au fost funcționale numai 2 puncte de sacrificare autorizate, spre deosebire de Paștele ortodox, când șapte centre sunt deja funcționale. Chiar și așa, prețurile destul de piperate ale produsului pascal, care ajunge chiar și la 34 de lei pe kilogram, i-ar putea descuraja pe cărășeni, care mai de grabă apelează la o carcasă de carne luată dintr-un supermarket.

Atenție la vânzătorii ambulanți!
Inspectorii de la DSV țin să îi avertizeze pe oameni de faptul că în piețe ar putea apărea și producători individuali, care de obicei comercializează ouă. „Ar fi bine să le arate cumpărătorilor certificatul de sănătate și cel sanitar-veterinar înainte să vândă ceva. Oamenii trebuie să știe să îi întrebe dacă dețin așa ceva. În caz contrar, mai bine renunță pentru că este riscant pentru sănătatea lor”, a spus directorul DSV Caraș-Severin, Ion Rădulescu.

În ce privește ouăle, cărășenii trebuie să știe că sunt grupate pe 3 categorii, iar cea mai sigură și mai sănătoasă este categoria „zero” sau eco. Dacă există îndoieli, produsele sunt marcate, astfel că trebuie să urmăriți cu atenție eticheta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/