Săptămână de foc pentru Ripensia: trei meciuri, cu primul joc la Constanța

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Echipa lui Alexandru Pelici nu are săptămâna aceasta niciun meci, dar va juca nu mai puțin de trei partide săptămâna viitoare. Mai întâi, va fi o deplasare la Farul Constanța, în partea opusă a țării, iar apoi, două jocuri acasă, cu Sepsi în Cupa României și cu Snagovul.

Din acest motiv, Ripensia va merge până la București cu avionul și apoi va continua drumul cu autocarul. Marți se va zbura din capitală spre Timișoara. „Sunt două jocuri importante, cu echipe aflate în a doua parte a clasamentului, importante pentru noi, ne dorim să ne întoarcem, ca și de la Miercurea Ciuc, cu punct sau puncte. Sperăm să nu repetăm aceleași greșeli pe care le-am făcut la Ciuc, să fim concentrați pe toată durata jocului. Și dacă reușim să marcăm de două ori, să ne întoarcem cu toate punctele. Va absenta doar Zaluschi, Apro revine după etapele de suspendate. Sperăm să fim inspirați în alcătuirea primului 11, urmează o săptămână grea pentru noi, cu trei jocuri. Nu am fost singurii programați așa, am văzut că și alte echipe au fost programate așa, chiar dacă au reușit să-și amâne jocurile.”, a precizat Alexandru Pelici.

Tehnicianul i-a studiat deja atent pe cei de la Farul, echipă antrenată de Ianis Zicu. „Farul e o echipă echilibrată, au un golaveraj de 4-4. Au jucători cu experiență la acest nivel, mă refer la Lică, care anul trecut a fost la Snagov, Carabela, fundașul stânga, Antoche, care a devenit un pion de bază. Au făcut transferuri interesante, Patrick Petre ultimul, un jucător care poate face diferența în orice moment, Răzvan Greu de la U Cluj, un jucător interesant de Liga 2, la fel Doumbia, care a fost și anul trecut, cei doi Stoica, Ionuț și Alexandru. Va fi un meci dificil, interesant, nu știm care va fi starea terenului. Probabil această stare a terenului îi pune și pe ei în dificultate în momentele de posesie. O echipă bine așezată, cu un antrenor tânăr, care își dorește să facă performanță. Îi doresc mult succes în carieră, să se ridice cel puțin la nivelul la care a fost ca jucător.”, a mai spus Pelici.

untitled design set 970x90 px

Meciul Farul-Ripensia se va juca luni, de la ora 17.00, și va fi televizat.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/