Șantier la școala gimnazială din Dognecea

lucrari scoala dognecea

Demarate în august, lucrările de reabilitare și modernizare a școlii gimnaziale din Dognecea continuă în ritm susținut.

Se lucrează la foc continuu la reabilitarea școlii din comuna Dognecea, pentru care administrația condusă de social-democratul Remus Rof a obținut o finanțare europeană prin Programul Național de Redresare și Reziliență. În ultimele săptămâni, constructorul a schimbat acoperișul și a demarat lucrările și la interior. Totul va fi nou la finalul lucrărilor, a precizat, pentru expressdebanat.ro, edilul comunei Dognecea.

Elevii și profesorii vor avea, la finalul lucrării, condiții excelente de studiu. Vorbim de o investiție de cinci milioane de lei, care presupune anveloparea termică a clădirii și lucrări de modernizare la interior. De la startul lucrării, constructorul a schimbat acoperișul, iar acum, că vine iarna, se concentrează pe interioare. Schimbă instalațiile electrice, uși, geamuri, pardoseală, totul va fi nou. Încălzirea se va face pe pompe de căldură, prin pardoseală”, a explicat Remus Rof.

La finalul lucrării, școala din Dognecea va fi dotată cu mobilier și echipamente IT în valoare de 550.000 de lei. Pentru toate aceste dotări, Primăria Dognecea a obținut finanțare europeană prin PNRR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/