Șantajul directorului Ambulanței Caraș-Severin, prescris în ziua apariției documentarului „Justiție capturată”!

adrkian truica fost sef al ambulantei condamnat penal pentru santaj

Medicul Adrian Truică a scăpat de răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii de șantaj exact în ziua apariției documentarului Recorder care a destabilizat balanța justiției!

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în 10 decembrie, recursul în casație formulat de inculpatul Adrian Truică împotriva deciziei penale din luna aprilie a acestui an pronunţată de Curtea de Apel Timișoara, într-un dosar în care fostul șef al Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin e acuzat că și-a șantajat fosta iubită.

Instanța supremă a casat, în parte, atât decizia Curții de Apel Timișoara, cât şi sentinţa penală de condamnare din ianuarie 2025 a Tribunalului Caraş-Severin, iar în rejudecare a dispus „încetarea procesului penal faţă de inculpatul Truică pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale”!

Au fost menținute prin sentința Înaltei Curți celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale desfiinţate, privind latura civilă a cauzei şi măsurile asigurătorii.

Adrian Truică fusese găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de șantaj de către Tribunalul Caraș-Severin, care îi aplicase o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara. Înalta Curte a constatat că totul a durat prea mult și, până la pronunțarea unei sentințe definitive, a intervenit prescripția.

„Doi șoferi și un medic din cadrul Ambulanței, la cererea lui Adrian Truică, au urmărit persoana vătămată, acțiuni menite să intimideze. (…) Începând cu luna februarie 2019, la sfârșitul relației dintre cei doi, conform mesajelor de amenințare trimise de către suspect, medicul împreună cu cei doi şoferi au urmărit persoana vătămată, în oraș, chiar în timpul serviciului”, reținea DIICOT în urmă cu 6 ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/