Sânge tânăr în voluntariatul de caritate din Caraș-Severin

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

La inițiativa Asociației Tinerilor din Banatul de Munte și a Centrului de Tineret Moniom, s-a început o importantă campanie de donare de sânge la nivelul județului, campanie la care s-au raliat mai multe ONG-uri și instituții din județ.

Pentru că cei care donează sânge primesc un tichet valoric pentru alimente, o parte din donatori au ales să doneze și aceste tichete pentru activitățile sociale ale ONG-urilor implicate. A fost și o caravană la Bozovici și Moldova Nouă, alta la Oravița și vor urma și la Oțelu Roșu și Caransebeș.

„Campania de donare de sânge din cadrul proiectului «Împreună dăruim viață» s-a încheiat azi (ieri, n.r.), la Reșița. În cele 10 zile de donare, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița au reușit să doneze 237 de persoane, așadar o medie de aproape 24 de donatori/zi. Un calcul comparat cu media obișnuită ne arată că pe perioada de desfășurare a campaniei (31.10-13.11) numărul donatorilor din centru a crescut cu aproximativ 65%! Aceste cifre se referă strict la impactul campaniei în municipiul Reșiția, deci nu s-au luat în calcul punctele mobile organizate în județ de filialele ATOR și de parteneri! Mulțumim tuturor celor care au donat sau au încercat să doneze!”, a postat Centrul de Tineret Moniom pe pagina sa de Facebook. O implicare notabilă în acest proiect a avut Asociația „Din suflet pentru suflet”, care o are președintă pe Tudorița Nicula, dar și Clubul Sportiv Municipal Reșița.

promovare banner maxagro Muzeul TM

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/