Sanatoriul Marila, ideea genială a lui Romeo Dunca!

spital marila oravita

70 de milioane de euro ar urma să fie cheltuiți de Compania Națională de Investiții pentru modernizarea unei ruine din care președintele Consiliului Județean Caraș-Severin vrea să facă o megaafacere!

Romeo Dunca a anunțat cu entuziasm că ideea sa a fost primită excelent de cei de la CNI, care n-au mai stat pe gânduri și au și scos la licitație studiile de fezabilitate pentru reabilitarea Sanatoriului Marila, situat în inima pădurii, între Oravița și Anina. „E vorba despre o renovare totală, de păstrarea unui număr de peste 500 de paturi, de 4 camere barice, reabilitarea bazinelor de acolo, a curții și clădirilor aferente personalului medical. Nu putem facem un spital nou pentru că structura este încă bună, clădirile sunt funcționale, sunt foarte bine împărțite și dacă vom reuși să facem această investiție va fi un lucru deosebit, o motivație pentru ca sute de oameni și sute de familii să vină în zona respectivă. Vorbim de 500 de paturi, de pacienți cronici care beneficiază de sume foarte mari de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate!”, a explicat politicianul venit în Palatul Administrativ din mediul de afaceri, acolo unde a demonstrat deja că se pricepe.

Președintele CJ spune că și astăzi, când la Marila sunt internați doar 130 de pacienți, Casa de Sănătate plătește pentru aceștia sume atât de mari încât inclusiv Spitalul din Oravița trăiește din ele. În plus, a studiat bine „piața” și a constatat că serviciile de la Marila n-ar fi oferite astăzi în prea multe locuri din țară. Nu în ultimul rând, sanatoriul dintre Oravița și Anina e văzut de șeful CJ ca o mare oportunitate pentru turismul din Banatul de Munte. „Am mers pe reabilitarea acestui sanatoriu pentru că la nivel național nu sunt multe astfel de așezăminte, iar sumele pe care comunitatea și spitalul le pot primi sunt foarte mari și se vor revărsa asupra întregii zone. Nu mai vorbim de faptul că persoanele apropiate pacienților vor veni să-i viziteze o dată pe lună și vor rămâne în zonă. Nu e totuna să ai 500 de familii pe lună într-o zonă sau să nu le ai. Va fi un succes real, într-adevăr se va vedea ceva!”, dă asigurări președintele Dunca.

Prea multe date și informații de specialitate nici nu i-au fost necesare unui om de afaceri care are milioane de euro în conturi. Pur și simplu Romeo Dunca a mirosit că Sanatoriul Marila e o afacere profitabilă, dacă se poate spune că o unitate spitalicească de stat e o afacere. „Ideea de a renova acest spital e o idee care îmi aparține. Trecând pe acolo, văzând Clinica Slatina Nera, mi-a venit ideea. Ozonul, zona frumoasă și sănătoasă pentru bolile de plămân. Atunci am spus să reabilităm Marila, am fost și am discutat cu cei care au făcut studiul de fezabilitate la spitalul modular, o firmă din Timișoara, care a făcut și spitalul de la Mioveni. Dacă avem cheia succesului și verificarea succesului prin Clinica Nera, unde e nevoie să te anunți cu patru luni înainte pentru a găsi un loc, de ce să nu faci și la Marila asta?! Practic, e o idee a subsemnatului. Avem șanse mari, ne-am sfătuit, au fost echipe de specialiști și avem o dimensiune a investiției necesare. Avem speranța că zona va fi impactată pozitiv. Din punctul meu de vedere, eu nu am avizat vreun proiect care să nu aibă o fundamentare serioasă!”, a risipit orice semn de întrebare președintele administrației județene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/