Salvează bradul de Crăciun! O nouă acțiune de colectare a pomilor în ghiveci, la Muzeul Satului Bănățean

christmas 4704707 1280

Timișenii sunt invitați să cumpere, de Crăciun, brazi în ghiveci, iar după sărbători să îi aducă la Muzeul Satului. În primăvară, aceștia vor fi plantați de ADID Timiș în parteneriat cu Romsilva. 

Tot ce trebuie să faceți este să cumpărați un brad de Crăciun în ghiveci, iar când se termină perioada sărbătorilor să-l aduceți la Muzeul Satului Bănățean. La primăvară, aceștia vor fi plantați într-o pădure din județ.

Cei de la ADID și Romsilva au câteva recomandări pentru cei care vor să participe la acțiunea de împădurire. Când achiziționați pomul, asigurați-vă că este un brăduț cu rădăcini, pe etichetă trebuie să fie menționat acest aspect. Verificați, de asemenea, să nu îi cadă acele; dacă acest lucru se întâmplă, e semnul că nu a fost păstrat în condiții optime sau că a fost transplantat în ghiveci, nu crescut direct în acesta.

„Bradul trebuie aclimatizat – de aceea nu se recomandă introducerea lui direct în locuinţă, la temperaturi ridicate. Ideal e să fie ținut 3-4 zile pe o terasă, într-un balcon închis sau într-un garaj luminos. Astfel se va obişnui treptat cu diferenţa de temperatură şi nu va suferi un şoc termic. Ai grijă de el în cât timp stă la tine acasă: nu-l ține lângă o sursă de căldură – aerul uscat îl va afecta şi există riscul să se usuce; nu-l ține într-o cameră unde este prea cald – temperatura potrivită pentru el nu trebuie să depăşească 20 de grade; nu uita să-l uzi zilnic – mai ales dacă temperatura este mai ridicată decât cea recomandată cu 500-1.000 ml de apă.”, mai spun cei de la ADID Timiș.

De asemenea, atunci când îl decorați, nu îl încărcați foarte mult, iar după sărbători, înainte să îl duceți la Muzeul Satului, treceți-l din nou printr-un proces de aclimatizare.

Proiectul de colectare a brazilor de Crăciun este un proiect inițiat de ADID Timiș și Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean și Romsilva.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/