Salina naturală din inima Timișoarei își deschide porțile pentru o experiență de neuitat

Prima salină construită în anul 2009 sub denumirea „Salina din Oraș” este cea din Timișoara și invită, pentru o zi, toate persoanele să experimenteze trăirile dintr-o salină naturală de suprafață. 

Pereți acoperiți cu sare, lumini colorate și slabe, loc de joacă pentru copii, cameră de relaxare pentru adulți și un așternut cu sare în care ți se afundă ușor picioarele. Este locul parcă desprins din poveste care își redeschide porțile în data de 7 aprilie pentru toți cei care doresc să îl vadă și să se bucure de beneficiile unei saline.

Multi știu deja că bolile respiratorii își găsesc leacul prin terapia cu sare și tocmai în acest sens în Timișoara salina artificială își așteaptă pacienții pentru o cură cu sare, locul unde se respectă cele mai inovative principii de construcție folosite în Europa și America de Nord. Datorită ambientului deosebit, culorilor și muzicii atent alese, cele 45 de minute de tratament devin un moment de relaxare și evadare din cotidian. Cu avizul medicului de familie sau medicului specialist, curele sunt recomandate atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, pentru cei sănătoşi, dar şi ca tratament în diferite afecțiuni şi boli.

Accesul în salină va fi permis tuturor celor interesați, pe baza înscrierilor în prealabil, datorită locurilor limitate, iar programul va fi structurat pe grupe de câte 10 persoane care vor intra câte 20 de minute, cu 5 minute pauză între ședințe pentru schimbarea aerului. Rezervările se fac la numărul 0754 813 367 prin apel telefonic sau mesaj cu ora de la care se dorește intrarea și numele pe care se va face rezervarea. Temperatura aerului este una normală și nu se cere o ținută anume pentru a putea intra.

Salina din oraș, situată pe str. Martir Cenăianu nr. 17A, cartier Mehala, zona Cetății, Timișoara, este un loc în care se practică medicina complementară, care poate fi practicată și împreună cu tratamente medicamentoase sau alte cure de sănătate. Ședințele au efecte benefice pentru persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii, alergii, astm, bronșite, sinuzite etc., dar și pentru eliberarea de stresul cotidian, fiind un mediu plăcut și relaxant, cu muzică pe măsură.

Toți cei care vor vizita salina au posibilitatea să își achiziționeze un abonament la preț redus care va fi valabil timp de un an calendaristic de la data achiziției. Mai multe detalii despre salină, eveniment și program se găsesc pe www.salinadinoras.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/