Salariile tuturor șefilor din Primăria Timișoara, inclusiv al lui Fritz, făcute publice din greșeală

fritz

Salariile tuturor șefilor din Primăria Timișoara, inclusiv leafa lunară a lui Dominic Fritz și ale celor doi viceprimari, au fost făcute publice din greșeală. Astfel, aflăm că edilul-șef are un salariu brut de 23.400 lei pe lună. Revoltat, viceprimarul Lațcău anunță că cine a urcat documentul pe site-ul instituției va fi pedepsit.

Un document interesant a fost publicat, din greșeală, pe site-ul Primăriei Timișoara, în anexele unui proiect de hotărâre care a fost supus votului marți-seara în timpul ședinței Consiliului Local Timișoara. Este vorba de un fișier care conține toate salariile șefilor din instituție. Acesta a fost încărcat de câteva zile la un proiect de hotărâre cu privire la modificarea organigramei și a statului de funcții al Spitalului Municipal Timișoara.

Nimeni din Primăria Timișoara nu și-a dat seama de gafa făcută, cel care le-a atras atenția celor din conducere fiind Dan Diaconu, consilier local PNL.

Votăm și statul de funcții pe care l-ați atașat acolo? Ia vedeți ce fișier Excel ați urcat la acest proiect! Timp de trei zile, ați pus pe acest proiect toate salariile demnitarilor și directorilor primăriei, inclusiv ordonarea lor în funcție de cine pleacă și cine rămâne în Primăria Timișoara”, a semnalat Dan Diaconu, în timpul ședinței.

Revoltat, viceprimarul USR Ruben Lațcău a anunțat că cine a făcut asta va fi pedepsit.

O să verific ceea ce ați spus și dacă s-a făcut acest lucru, cu siguranță se vor dispune măsurile necesare pentru a-i pedepsi pe cei care au publicat aceste informații”, a precizat Ruben Lațcău.

Astfel, din acest document aflăm că primarul Dominic Fritz are un salariu brut lunar de 23.400 lei, iar cei doi viceprimari – 20.800 lei. Tot atâția bani primește și Matei Creiveanu, administratorul public.

De asemenea, majoritatea șefilor din Primăria Timișoara au salarii brute de peste 10.000 lei, cel mai mare fiind al lui Culiță Chiș, de 19.783 lei, șeful Direcției de Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități.

stat personal functii de conducere

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/