Proiectul privind realizarea unei săli polivalente la Timișoara se află tot în stadiul elaborării documentației. În această săptămână, Primăria Timișoara a aprobat pentru a doua oară predarea amplasamentului pentru locație către Compania Națională de Investiții.
Proiectul referitor la construirea unei săli polivalente la Timișoara, cu 16.000 de locuri, avansează greu. În urmă cu câteva zile, a fost finalizat studiul de prefezabilitate, iar în această săptămână, consilierii locali au aprobat din nou predarea amplasamentului pentru locația sălii polivalente către Compania Națională de Investiții.
„Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței extraordinare a Consiliului Local Timișoara am avut un proiect de HCL privind predarea amplasamentului pentru locația unde va fi construită viitoarea sală polivalentă, a cărei studiu de prefezabilitate a fost finalizat și aprobat în ședința Comisiei Tehnico-Economice (CTE) din cadrul Companiei Naționale de Investiții. Sunt conștient că nu este o veste cu impact, dar pentru fiecare etapă este nevoie de multe avize și mai ales multă răbdare. Pentru a primi avizul CTE din cadrul Ministerului Dezvoltării era nevoie de un nou HCL prin care predarea locației să cuprindă și obligația Primăriei Timișoara de a aduce utilitățile până la limita de proprietate, precum și, ca atunci când se va trece la execuția lucrării, întregul imobil să fie viabilizat. Toate aceste documente vor fi predate în câteva zile către CNI, tocmai pentru a urgenta lucrurile”, a explicat Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei.
Din proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul Local Timișoara aflăm că sala polivalentă va fi realizată pe str. Aleea FC Ripensia, pe un teren care are o suprafață de aproape 47.000 metri pătrați.
„Titus e un camarad vechi, care a făcut parte din mai multe guverne, dar eu îl respect și este foarte bine că există concurență în Partidul Social-Democrat”, spune, luni,...
Două mașini, furate de trei tineri din Timiș într-o singură noapte
Grindeanu, despre miniștrii USR: O abordare copilărească pe care noi nu o să o avem niciodată!
O sută de ani de viață, o sută de ani de povești la Mehadia!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281