Sală de sport ca la oraș pentru copiii și tinerii din Măureni

sala de sport maureni

Vești excelente pentru comunitatea din Măureni! Noua sală de sport școlară din localitate a fost recepționată oficial, urmând ca în aproximativ o lună să fie deschisă pentru copii și tineri. Investiția a fost realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI), cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării.

Obiectivul, construit de la zero pe strada Coloniei, vine la doar două luni după inaugurarea creșei din Măureni – singura de acest tip din mediul rural cărășean –, proiect realizat tot prin CNI. Astfel, administrația din Măureni bifează încă o investiție importantă pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale.

Primarul Brian Filimon spune că recepția lucrărilor s-a încheiat fără probleme, aceasta având loc în prezența reprezentanților CNI: „Procedura s-a încheiat cu bine, iar în perioada următoare toate documentele vor fi trimise la București, la Ministerul Dezvoltării, de unde vom primi procesele-verbale finale. Ulterior, vom face și inaugurarea oficială, poate printr-un campionat școlar”.

sala de sport maureni 2

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Edilul a precizat că lucrările derulate pe parcursul a doi ani au fost executate bine și fără întârzieri majore, aspect constatat și de reprezentanții companiei de stat.

Mă bucur că am reușit să finalizăm cu succes acest proiect. Constructorii și-au făcut treaba așa cum trebuie, lucru confirmat și de reprezentanții CNI. Spre deosebire de alte investiții similare din țară, la noi nu au existat întârzieri majore, ceea ce nu poate decât să ne bucure, având în vedere vremurile pe care le trăim. Estimăm că într-o lună vom putea da sala în funcțiune. Mai sunt câteva detalii de pus la punct și trebuie desemnat și un administrator, iar apoi ne va reveni responsabilitatea de a gestiona clădirea așa cum se cuvine”, a explicat Brian Filimon.

Noua sală de sport oferă condiții moderne pentru desfășurarea activităților sportive și educative. Are 102 locuri în tribune, teren de joc cu suprafață multifuncțională, vestiare spațioase, grupuri sanitare și dotări conforme standardelor actuale.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/