Sala 2 a Naționalului din Timișoara are proiectant. Când încep lucrările de modernizare?

sala 2 a teatrului national din timisoara

Teatrul Național din Timișoara a semnat contractul pentru serviciile de proiectare și de execuție a lucrărilor de modernizare a Sălii. 

Contractul a fost semnat de conducerea Teatrului Național din Timișoara cu Asocierea SC T.T. & Co Solaria Grup SRL –  SC Euras SRL – SC Atelierul Arhitext SRL.

„Lucrările vor începe odată ce proiectul tehnic va fi finalizat și aprobat, precum și după obținerea autorizării de construire, noua Sala 2 urmând să se redeschidă, în noua ei configurație, la mijlocul anului viitor.”, au anunțat reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.

Extinderea Sălii 2 va oferi spațiului de joc proporțiile specifice sălilor de spectacole, astfel încât să răspundă standardelor spectacolului de teatru al secolului XXI, precum și dotarea cu echipamente de scenă performante. De asemenea, Sala 2 va deschide o nouă sală studio, precum și noi spații dedicate atât publicului de teatru, cât și cetățenilor, ca spații de loisir sau spații expoziționale. Continuând procesul de prezervare a fostului manej, clădirea existentă va fi consolidată, protejată de fațade laterale din sticlă și pusă în valoare prin iluminat arhitectural, fără a afecta spațiul verde din Parcul Civic.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Sala 2 a Teatrului Național continuă să fie o poveste de succes a Timișoarei, intrând rapid în conștiința publicului ca marcă de identitate și, în egală măsură, construind în jurul său, prin atitudine, un public fidel. Preluată ca un proiect de reconversie culturală în anul 2008, Sala 2 a fost redeschisă pentru public într-o formă nouă în 2010. Redeschiderea Sălii 2 a reprezentat, de altfel, momentul în care ideea ca Timișoara să intre în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost pentru prima dată lansată în spațiul public și tot Sala 2 este locul în care, la invitația Teatrului Național, Timișoara a decis acest lucru, constituind Asociația dedicată acestui scop. Sala 2 s-a transformat dintr-o metaforă într-una dintre cele mai performante săli de spectacol din ţară și într-o agora a principiilor și a ideilor care însuflețesc spiritul orașului.”, au mai transmis reprezentanții teatrului.

CITEȘTE ȘI: Extinderea Sălii 2 a Naționalului din Timișoara ar putea începe anul acesta. Spectacolele, găzduite de un alt spațiu neconvențional

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/