USR Tineret are o conducere formată din studenți și absolvenți! Filiala cărășeană a partidului Uniunea Salvați România l-a desemnat pe șahistul de performanță Daniel Korcsek drept președinte. Bogdan Gîrbovan conduce filiala reșițeană de tineret.
Campania internă a filialei de tineret USR Caraș-Severin pentru alegerea președintelui și a Biroului Județean s-a încheiat la votul din 12-13 mai. Alegerile au avut loc online prin intermediul unei platforme dedicate votării. S-au înscris în cursă Daniel Korcsek, Adrian Brebu, Carla-Roberta Dăgădiță, Ana-Maria Anchescu și Roberta Răduca. Dintre candidați, se pare că Daniel Korcsek i-a convins pe cei mai mulți tineri useriști, ceilalți obținând roluri de vicepreședinți.
Daniel Korcsek este departe de a fi numit un veteran în politică, dar are experiența de candidat la alegerile locale de anul trecut pe listele USR-PLUS pentru Consiliul Local Reșița. Absolvent al Universității de Vest din Timișoara, secția Publicitate, și șahist de performanță, Korcsek consideră că județul Caraș-Severin are nevoie de măsuri serioase pentru a obține o mai bună reprezentare a tinerilor, dezvoltarea durabilă și oprirea defrișărilor. „Obiectivele noastre sunt pro-europene, îndreptate spre reprezentarea tinerilor din mediul urban cât și a celor din mediul rural, susținem egalitatea de șanse, modernizarea comunităților noastre prin digitalizare, lupta pentru un mediu sănătos, precum și stoparea masacrului pădurilor din Caraș-Severin în special, impulsionarea zonelor slab dezvoltate care pierd anual tineri calificați”, a declarat președintele USR Tineret Caraș-Severin.
Echipa Biroului Județean este întregită de Adrian Brebu, absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnică din Timișoara, Roberta Răduca, studentă în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism, Carla Dăgădiță și Ana-Maria Anchescu, studente la Științe Politice, UVT.
Pe lângă alegerile pentru filiala județeană de tineret, useriștii au ales și conducerea filialei reșițene de tineret. Președintele USR Tineret Reșița este Bogdan Gîrbovan, student la Arhitectură și Urbanism. Vicepreședinți sunt Roberta Răduca și Miodrag Dan Radan, antreprenor preocupat de protejarea mediului înconjurător.