După Fibiș și Mașloc, alte două comune din Timiș iau în calcul fuziunea cu vecinele lor. Edilii din Șag și Moravița vor să organizeze referendumuri locale, premiul oferit de CJT fiind un argument în favoarea inițiativei.
Primarul comunei Șag, Flavius Roșu (PSD), vorbește despre alipirea localității pe care o conduce cu Pădureni și Parța, ambele conduse de edili PNL.
„Localitățile nu se dezvoltă din inerție. Trebuie să ne asumăm decizii și să colaborăm. O comunitate administrativă mai mare înseamnă o capacitate mai puternică de a atrage bani din fonduri europene și guvernamentale. Comunele mici ajung de multe ori într-un impas financiar. Multe nu mai au bani pentru curentul stradal, nu mai pot plăti diverși furnizori, uneori nu mai au bani de salarii.”, a explicat Flavius Roșu, primarul comunei Șag.
Flavius Roșu urmează să discute propunerea cu primarii din Pădureni și Parța. Ultimul cuvânt îl vor avea locuitorii, la referendum. „Când vorbim despre viitorul nostru, politica trebuie să facă un pas în spate. Trebuie să depășim orgoliile politice.”, a mai spus primarul de Șag.
Și primarul din Moravița, Răzvan Brăzdău (PNL), este deschis unei fuziuni cu orice comună vecină.
„Împreună putem avea o capacitate administrativă mai puternică și șanse mai mari de dezvoltare. Pe mine nu mă interesează că din 2028 va fi un singur primar și o singură comună. Mă interesează fondurile cu care vom putea realiza multe proiecte pentru comunitățile noastre până atunci.”, a declarat Brăzdău.
Opt primari PNL din Timiș vor să își unească localitățile. Planul depinde de edilii PSD
Mașloc și Fibiș, primele comune din Timiș care anunță referendum pentru comasare
Comunele care fuzionează primesc bani de la CJ Timiș. Propunerea lui Alfred Simonis