Ioan Popa: „În două-trei luni, vom fi în stare să semnăm contractul de finanțare, urmând să scoatem la licitație execuția noului spital județean”.
Indicatorii tehnico-economici și parteneriatul dintre Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița au fost aprobate astăzi de către ambele părți, acestea fiind ultimele documente de care mai era nevoie în vederea obținerii finanțării. Cererea în acest sens este deschisă iar faptul că proiectul are autorizație de construire validă îi dă primarului Ioan Popa convingerea că, în țară, nu există un proiect mai matur decât cel al Reșiței.
„Un aport deosebit la acest proiect la avut echipa Primăriei Reșița coordonată de Claudiu Kiss. A fost proiectul pe care l-a gestionat aproape excluziv și îi mulțumesc pentru asta. La început, proiectul a fost luat în bășcălie dar acum avem la dispoziție un credit de circa două miliarde de lei luat de Ministerul Sănătății. În două-trei luni, vom fi în stare să semnăm contractul de finanțare urmând să scoatem la licitație lucrările”, a spus primarul Ioan Popa după ședința de consiliu local de astăzi.
Viitorul spital va avea o suprafață de 50.000 de metri pătrați construiți, 500 de paturi, toate specializările importante, săli de operație, unități de urgențe și terapie intensivă. Popa e convins că noul spital va însemna și un nou început atât pentru medici cât și pentru personal medical. Odată finalizat, spitalul va fi administrat de consiliul județean chiar dacă va fi ridicat pe terenul Primăriei Reșița. Termenul de finalizare va fi de 36 de luni. Până atunci însă, urmează obținerea finanțării și licitația pentru construire.