„Să nu se speculeze că eu conduc Primăria din umbră! Felix Borcean este un primar foarte bun!”

Ironizat în dese rânduri de adversarii politici pe motiv că ar fi o simplă marionetă, edilul-șef al Caransebeșului, Felix Borcean, este apărat chiar de fostul primar Marcel Vela, care a negat orice fel de amestec în deciziile actualei echipe de la Primăria Caransebeș.

Felix Borcean pare să-l fi convins doar pe șeful său pe linie de partid, senatorul Marcel Vela, că e cea mai bună alegere pentru Caransebeș, în rest opiniile gugulanilor fiind mai degrabă critice sau, în cazul cel mai fericit, rezervate. „Nu cred că se simte lipsa primarului Vela la Caransebeș. Domnul Felix Borcean este un primar foarte bun și o să vedeți că va face lucruri deosebite. În niciun consiliu local nu există opoziție și comportament ca al consilierilor PSD de la Caransebeș. Eu sper în înțelepciunea consilierilor PSD, a trecut un an de la alegeri, poate se mai stinge și patima, se mai atenuează și agresivitatea, poate că anul acesta vor fi mai implicați și mai deschiși. Se tot vehiculează că la Caransebeș e «parohia» mea sau că eu trag sfori și că decid în Primărie. Am fost la o singură ședință de Consiliu Local într-un an, nu am cerut să se introducă sau să se scoată vreun punct de pe ordinea de zi. Nu vreau să se speculeze că eu conduc Primăria din umbră, e o echipă de oameni tineri acolo și o să vedeți că va face treabă”, a declarat Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Liderul liberal a lăsat în același timp să se înțeleagă că nu cunoaște motivele pentru care Felix Borcean se plânge la fiecare declarație de presă de bugetul mic pe care l-ar avea la dispoziție pentru a continua dezvoltarea orașului. „Bugetul nu e foarte mic, cofinanțarea la Aquacaraș, de exemplu, e plătită din vechiul buget. Nu mai plătește nimic până în 2018, acum vin 5,5 milioane de euro, se recuperează cofinanțări de la proiecte, sunt surse. Bugetul e chiar mai mare”, a explicat Vela.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/