Bacul care asigură trecerea Dunării în Serbia, pe la Moldova Nouă, este din nou operațional. Astăzi, Baziaș 4 s-a desprins de la mal.
După o lungă perioadă de timp, în care a stat la mal, bacul Baziaș 4 și-a reluat cursele pe Dunăre în această dimineață. De data aceasta, sub administrarea SC Caraș Serv SRL, societate a Consiliului Județean Caraș-Severin, înființată cu scopul de a dezvolta turismul în zona Moldova Nouă și nu numai.
Cursa inaugurală a avut loc astăzi, de la primele ore ale dimineții pe bac îmbarcându-se o delegație formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Caraș-Severin și ai administrațiilor publice locale din zona Clisurii Dunării, respectiv primarii din Moldova Nouă, Coronini, Berzasca, Gârnic etc. Trecerea pe malul sârbesc s-a făcut fără probleme, în ciuda vremii nefavorabile.
„Astăzi am făcut prima cursă inaugurală a bacului de la Moldova Nouă, așa cum generic îl numim cu toții. Eu, personal, sunt foarte mulțumit de modul cum arată și cum se comportă acesta. A trecut Dunărea pe o vreme puțin prietenoasă. Sper să fie un succes, Caraș Serv este societatea Consiliului Județean, făcută cu obiect de activitate clar: gestionarea mijloacelor de transport în turism și dezvoltarea turismului în zona Moldova Nouă și pe Clisură. Personal, cred că bacul este foarte util, mai ales că pe o distanță de aproximativ 130 de kilometri de țărm nu avem nicio trecere la sârbi. Pornind cu trei curse pe zi își va face treaba. Chiar astăzi, la cursa inaugurală, sunt deja clienți pentru mersul înapoi. Partea sârbă este interesată și ea ca acest bac să funcționeze, deci va aduce beneficii pe ambele maluri, atât pentru localnici, cât și pentru turiști”, a declarat consilierul județean Ioan Crina, care este și președintele Consiliului de Administrație al Caraș Serv.
Delegația română a fost întâmpinată pe malul vecin de reprezentanții administrației locale din Golubac, cu acest prilej fiind avansate discuții despre construirea unui pod peste Dunăre, între localitățile Golubac și Coronini.