S-au potolit după gratii smardoii din Cănicea, au sărit la polițiști sălbaticii de la Secu!

politsti batut salbatici secu resita

Descurajați de lege, dar și dintr-un exces de indulgență, polițiștii cărășeni au căzut din nou victime ale unor infracțiuni de ultraj!

Fabian Marius Colonici a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj ca urmare a incidentului violent din după-amiaza zilei de 8 martie, care a avut loc în localitatea Secu.

O femeie anunțase la 112 că a fost agresată fizic de mai multe persoane. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Reșița – Biroul de Ordine Publică. „În timp ce polițiștii interveneau pentru aplanarea stării conflictuale, unul dintre ei a fost agresat fizic de doi bărbați, în vârstă de 19 și 24 de ani.”, au transmis reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Imaginile scandalului de la Secu, apărute în spațiu public, sunt de-a dreptul scandaloase. Unul dintre polițiști e tras de păr, lovit în figură și doar intervenția energică a colegului său a făcut ca sălbaticii ce-l încolțiseră să nu-l pună la pământ. În mod evident, la un conflict între astfel de brute s-ar fi impus o intervenție mai fermă, în care echipamentul din dotare să fi fost folosit de la bun început, „cu generozitate„. Legea nu e însă de partea polițiștilor și, în loc ca sălbaticii de la Secu să fie aliniați la pământ unul după altul, era să vedem un om al legii căzut la datorie.

Fabian Marius Colonici manifestă chiar și cu cătușele pe mâini același dispreț față de polițiști, cerând să fie pus în libertate, că doar n-a făcut mare lucru! Rămâne de văzut până la cât îl obligă să numere judecătorul de drepturi și libertăți. Deocamdată, până la 30. 30 de zile de arest preventiv!

Stiri de la Timisoara Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/