La aproape un an de la interzicerea hrănirii porumbeilor pe domeniul public, în Timișoara s-au dat și primele două amenzi unor cetățeni care împărțeau mâncare păsărilor. Nu în centrul orașului, ci între blocuri. Din mai anul trecut până la începutul lui 2022, timișorenii prinși în fapt au fost doar avertizați.
De la mijlocul anului trecut până acum, polițiștii locali au aplicat peste 20 de avertismente și somații timișorenilor pe care i-au prins în timp ce hrăneau păsările pe domeniul public. Adică le-a fost adus la cunoștință faptul că riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 100 și 200 de lei.
„În ultima săptămână au fost aplicate și amenzi de 100 lei fiecare unor cetățeni care nu au respectat măsurile de interzicere a hrănirii păsărilor pe domeniul public, pe străzi precum Constantin Brăiloiu și Oglinzilor. Acțiunile se vor intensifica pe această linie.”, a spus Dana Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.
Decizia cu privire la interzicerea hrănirii porumbeilor în Timișoara a fost luată de consilierii locali în luna mai a anului trecut, la inițiativa a doi consilieri USR, Răzvan Stana și Rodica Militaru. Tot atunci, aleșii au votat și un nou regulament privind deținerea animalelor de companie. Acesta prevedea, printre altele, că pisicile și câinii vor avea voie în mijloacele de transport în comun, cu condiția ca deținătorii lor să achite și să composteze un bilet de călătorie.