S-a ridicat monopolul de pe izvoarele lui Hercules! Apă termală în toate ștrandurile din Băile Herculane!

Directorul SC Hercules promite apă termo-salină în toate ștrandurile și SPA-urile din Băile Herculane

Recuperate de la membrii grupului infracțional care a devalizat SC Hercules SA, apele cu efect miraculos de pe Valea Cernei vor ajunge fără excepție în toate SPA-urile, bazele de tratament, ștrandurile și piscinele din Băile Herculane!

Societatea care a deținut aproape toată infrastructura hotelieră și bazele de tratament din stațiunea deloc întâmplător denumită „Perla turismului românesc” a fost atât de valoroasă încât a supraviețuit jafului de proporții întins pe mai bine de două decenii. Ajunsă pe mâna oamenilor potriviți, SC Hercules SA renaște de la o zi la alta și dă noi perspective stațiunii ce devenise celebră în toată Europa, dar pe care se așezase paragina. Administratorul judiciar al societății, precum și directorul acesteia, au înțeles că imobilele șmenuite în timp de „băieții deștepți”, amanetate pe la tot felul de cămătari, vor ieși la un moment dat de sub sechestrul DIICOT și vor fi reabilitate de investitori adevărați, așa cum s-a întâmplat deja cu Afrodita, Minerva sau Diana, devenite resorturi de lux și răsfăț. Dar că, fără apă termală, fără apă termo-sulfuroasă în bazele de tratament și fără termo-salină în SPA-uri și ștrandurile de agrement, Băile Herculane își pierde principalul punct de atracție. De aici și noua strategie a SC Hercules, o strategie bazată pe exploatarea corectă, rațională și eficientă a izvoarelor termale.

Cam tot ce s-a investit în ultima vreme la societatea aflată încă în insolvență a fost direcționat către întreținerea izvoarelor, către reparații, modernizări și extinderi la rețeaua de transport a apei către operatorii de turism. „Numărul abonaților a crescut cu aproape zece la sută. Ne-am ocupat vara aceasta de reabilitarea conductei de apă termo-salină de la Hotelul Roman către centru istoric. Anul viitor se vor deschide ștranduri care momentan sunt închise. Cu prioritate vom distribui această apă termo-salină către centrul istoric, ulterior o să ajungem la Podul Roșu, iar mai apoi o să o distribuim și în restul stațiunii. Având în vedere consumul de apă mare, dar mic plătit în urma prejudiciilor făcute de clienți prin tot felul de tertipuri, noi nu ne putem dezvolta atât de repede cât vrem. Noi am ajuns să subcontorizăm undeva la 70% din clienți. Așa îi ținem sub supraveghere pentru că a scăzut foarte mult volumul de apă consumată de către ei.”, a dezvăluit Alexandru Zirbău, directorul tehnic SC Hercules SA.

În continuare, în Băile Herculane există așa-ziși investitori care se dedau la tot felul de lucruri care împiedică renașterea mai rapidă a stațiunii și care aruncă o pată negativă și asupra celor care chiar au investit, care chiar fac turism. Dacă zilele trecute inspectorii de la Protecția Consumatorului găseau în unele unități HORECA un adevărat dezastru, un atentat la sănătatea turistului, cei de la SC Hercules găsesc fest tot felul de improvizații la rețeaua de distribuție a apei prin care se fură la drumul mare. Atât directorul Zirbău, cât și administratorul judiciar Dan Pușcaș, au preferat să închidă robinetele ilegale și i-au invitat pe cei prinși în fapt la dialog, la găsirea unor soluții care să însemne intrarea în legalitate și dezvoltarea unor businessuri sănătoase. Au evitat sesizarea organelor de cercetare penală, Băile Herculane având nevoie astăzi de altceva decât de procese interminabile, care oricum țin blocate atâtea și atâtea imobile. Unele dintre ele pe punctul de a se dărâma!

„Conducta pentru apă termo-sulfuroasă ajunge până la podul de pe Strada Vicol 1. Noi am avut distribuția de termo-sulfuroasă până la Golden Spirit. Am avut un kilometru, acum avem trei, țeavă nouă. Noi am pus trei kilometri de țeavă nouă! Termo-salina o aducem până în Centrul Vechi, lângă Băile Venera. Am o problemă cu personalul, mă blochează și furnizorii de materiale. Nu pot să folosesc decât inoxuri speciale, pe care este greu să le găsești. Aștepți după o flanșă și două luni! Eu o sudez pe o țeavă și o pun pe o vană pe care o am de anul trecut. De două luni aștept să vină în România, să se importe! Până în primăvară ar trebui să ajungă la Podul Roșu. Este cea mai solicitată apă de către toată lumea.”, a mai spus directorul Zirbău pentru expressdebanat.ro.

Proiectul SC Hercules prevede pentru apa termo-salină mai multe stații de pompare cu schimbătoare de căldură, de la 18 până la 60 de grade Celsius. Și, un lucru extrem de important, prevede ca toată lumea să aibă acces la această apă, o apă care nu are niciun fel de contraindicații, om apă în care poți petrece o zi întreagă, spre deosebire de apa termo-sulfuroasă, în care poți sta un timp limitat și care are și anumite contraindicații. „La toate ștrandurile de dimensiuni mari vom putea să le distribuim apă termo-salină până la sfârșitul verii din 2024. Mi se pare normal ca primele locații care au termo-salină să fie ștrandurile, turiștii care sunt cazați în hoteluri să poată merge la ștrand. După ce vin cu magistrala, vin cu magistrale mai mici în magistrala mare și încep să distribui către pensiuni. La ștrandul Cerna e ușor. La Versay este ușor. Îmi este ușor unde sunt bazinele mari să distribui repede apa pentru ca turiștii să înțeleagă că este apă de agrement. Mi se pare normal să distribui acea apă la ștrandurile, la bazinele mari. Ulterior, ajung la bazinele mici, de 10-20 de metri cubi pentru că acelea sunt mai degrabă bazine de tratament, iar apa asta nu este de tratament, este o apă de agrement.”, ne-a mai dezvăluit Alexandru Zirbău.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/