După o pauză de mai multe luni, lucrările la sala de sport din centru comunei Doclin s-au reluat. Cu un alt constructor și alți muncitori.
Printr-un program al Companiei Naționale de Investiții, în localitatea Doclin, din Caraș-Severin, se ridică de la zero o sală de sport, cu o capacitate de 102 locuri, după modelul celei construite pentru Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița. Investiția depășește șase milioane de lei și este finanțată cu fonduri de la bugetul de stat.
Lucrările, demarate cu întârziere în vara lui 2023, ar fi trebuit să fie finalizate până în prezent, însă, din cauza stopării finanțărilor pentru proiectele derulate prin CNI și a unor constructori neserioși, proiectul nu este finalizat nici în acest moment. Iar termenul se va prelungi în continuare.
„S-au reluat lucrările după o pauză de mai multe luni, iar odată cu reluarea lor, în teren a revenit un constructor nou. Sperăm ca acesta să ducă lucrarea la final. Se lucrează la partea de acoperiș și sperăm noi ca până de sărbători să fie gata acoperișul să nu rămână așa peste iarnă. Din păcate nu ține nimic de noi, pentru că noi suntem beneficiarii investiției. Noi am predat amplasamentul către CNI, ei au organizat licitația pentru execuție și tot ei, la final, ne vor preda obiectivul la cheie. Au mai fost și problemele cu stoparea finanțării pentru unele proiecte derulate prin CNI, așa că lucrările s-au tot întins. Sperăm ca în vara anului viitor, sau, cel târziu în toamnă, să ne bucurăm de ea”, ne-a declarat primarul comunei Doclin, Dănuț Oană (foto).