S-a prelungit licitația pentru extinderea Centurii Timișoara Nord

centura timisoara nord

Abia în 23 ianuarie se va încheia perioda pentru depunerea ofertelor la licitația de întocmire a SF-ului pentru extinderea la 4 benzi a Centurii Timișoara Nord.

Procedura a fost prelungită din cauza clarificărilor cerute de firme. Deși cel puțin o compania a cerut amânarea termenului cu 30 de zile, DRDP Timișoara a decis să-l prelungească numai cu 8 zile.

„Ținând cont de momentul plublicării documentației de atribuire, a fost asigurată o perioadă mai mult decât suficientă pentru studierea aprofundată și temeinică a serviciilor ce urmează a fi realizate, pentru elaborarea ofertelor. Prin urmare, ținând cont de zilele libere din perioada sărbătorilor, autoritatea contractantă prelungește perioada de depunere a ofertelor cu 8 zile, astfel data limită de depunere a ofertelor va fi data de 23.01.2025”, se arată în răspunsul DRDP Timișoara.

Întocmirea studiului de fezabilitate a fost estimată la 4,3 milioane de lei și va dura un an, de la semnarea contractului. Necesitatea extinderii de la 2 la 4 benzi de circulație a variantei de ocolire rezultă din datele adunate de CESTRIN. 

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„În cursul anului 2022, CNAIR, prin aparatul său tehnic de specialitate, CESTRIN, a desfășurat recensământul de circulație prin care s-au determinat cele mai importante caracteristici ale traficului: intensitatea și componența. Astfel, s-a determinat media zilnică anuală a volumului de trafic de 11.589 total vehicule pe întreaga lungime de 12,6 kilometri, din care traficul greu are o pondere de peste 30%. Prin datele de calcul ale traficului de perspectivă se estiemează creșterea până la valoarea de 23.584 total vehicule pe centura existentă”, aflăm din caietul de sarcini.

Centura Timișoara Nord a fost primul sector de variantă de ocolire construit și asigură legătura între drumurile naționale DN6 și DN69.  Tronsonul a fost deschis traficului în anul 2010, având 12,6 kilometri și două benzi de circulație. Proiectarea obiectivului a început în anul 1997, drumul fiind dimensionat pentru a asigura cerințele bazate pe informații și date de trafic învechite.

 

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/