A trecut ziua Mărţişorului, bărbaţii au scăpat cu viaţă şi privesc acum striptisul babei Dochia, care a început deja să se despoaie de cojoace. Zilele babei sunt frumoase, mai călduţe, cu alt gust şi miros decât cele de iarnă, de care ne cam săturasem. La orizontul apropiat se află Ziua Femeii, 8 Martie fiind hotarul dintre iarnă şi primăvară, o primăvară atât de aşteptată de toţi românii. Principalul eveniment politic al zilei de ieri, îl reprezintă prezentarea oficială a Elenei Udrea drept candidat la şefia PDL-ului şi a moţiunii sale, pentru Congresul din 23 martie al PDL. Din discursul Elenei Udrea, după depunerea moţiunii, se pot înţelege destule lucruri destul de importante. Moţiunea, purtând numele Noul PDL, Viitorul României, este o moţiune frumoasă, ca o zi de primăvară. Cu această exprimare, Elena Udrea m-a cam pierdut de client, pentru că mi-e imposibil să pricep cum poate fi o moţiune frumoasă. Elena Udrea se vede deja câştigătoare, în faţa lui Vasile Blaga şi a Monicăi Macovei, nici nu concepe altfel, în condiţiile în care beneficiază de sprijinul declarat al lui Băsescu Traian şi al fiicei acestuia, Elena Băsescu, dar şi al altor grei din PDL, printre care l-am recunoscut pe celebrul Pinalti, cel declarat Gică Contra într-un dialog în răspăr cu Blaga, la ultima întâlnire la vârf din PDL, cel care, de altfel, a ajutat-o decisiv să obţină, în Neamţ, un mandat de parlamentar. Care este strategia Elenei Udrea. Recâştigarea electoratului activ, cel în jurul vârstei de 40 de ani, pentru că, recunoaşte dumneaei, la ultimele alegeri, PDL-ul a pierdut din acest electorat cam un milion de voturi. Acel electorat, precizează dumneaei, care nu aşteaptă pomeni, ci se descurcă singur. Noul PDL, condus de Udrea, se doreşte a fi un partid nou, vioi şi optimist, care să ajungă cât mai repede la guvernare, pregătit să-l preia cât mai repede cu putinţă pe Băsescu Traian în braţele sale, atâta timp cât acesta a hotărât să nu se pensioneze. Fiecare vorbuliţă a Elenei Udrea merită un comentariu, mai serios, mai la mişto, dar cel mai important e că îi descifrezi şi traseul politic viitor al lui Băsescu Traian, după ce îşi va încheia mandatul. Elena Udrea, după ce va câştiga preşedinţia PDL, îi va oferi partidul lui Băsescu, lustruit şi ferchezuit, după chipul şi asemănarea cu poşetele sale. Aşa că, încă un mister s-a dezlegat. Ce va face Băsescu după. Va încerca iar să zăpăcească minţile românilor. Aşteptăm cu interes, de-acum încolo, să aflăm şi despre moţiunea, în special, a Monicăi Macovei, şefa aşa-zişilor reformişti, intelectuali, absolvenţi cu BAC-ul luat la Oxford etc, vizavi de caporalul Blaga şi ceilalţi analfabeţi români, care nu vor nici de-ai dracului să înţeleagă ce bine le-a făcut PDL-ul, sărăcindu-i în ultimul hal. Din punctul meu de vedere, se pare că la 23 martie începe să se fabrice un nou virus şi exact asta ne mai lipsea după virusul cancerigen, care ne vine din furajele nemţeşti şi virusul cibernetic, confirmat deja, care a purces la atacuri peste atacuri la adresa instituţiilor noastre guvernamentale, cu intenţia clară de a ne fura şi ultimele bogăţii încă nefurate.