S-a dat startul înscrierilor și donațiilor la Timotion

timotion 9 3

Sub deviza „E ușor să facem bine!”, Fundația Comunitară Timișoara și Alergotura au dat startul înscrierilor şi donațiilor la noua ediție Timotion, care va avea loc în 28 mai în Piața Iancu Huniade.

În 2023, timișenii sunt chemați să susțină unul din cele 12 proiecte din domeniile educație, sănătate și incluziune socială, din Timișoara și alte localități din județ. Proiectele sunt următoarele:

Toți cei care vor să fie parte din povestea Timotion de anul acesta sunt invitați să-și aleagă din timp cursa și proiectul preferat, iar apoi să își rezerve în calendar ultima duminică din luna mai pentru a participa la Timotion 9. Înscrierile sunt deschise până în 14 mai pe site-ul Timotion.

Ne pregătim de o ediție specială, cu multe noutăți, în care toată lumea este binevenită să se implice, fiecare după puteri. La Timotion poți să fii alergător, biciclist, campion al unei cauze, voluntar sau pur și simplu prezent la atelierele și activitățile pe care le pregătim pentru comunitatea largă. La Timotion 9 e chiar ușor să facem bine, trebuie doar să ne îndreptăm atenția înspre acele acțiuni care produc schimbări pozitive vizibile în comunitatea în care trăim.”, a declarat Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

Anul acesta revine cursa de 2 km, va fi o cursă specială pentru bicicliștii profesioniști – cursa RO Bike Valley -, iar participanții care aleg cursa Timotion Everywhere au posibilitatea să se mişte oricând şi oriunde în ţară sau în străinătate până la 27 mai. În plus, „cursa Distracție pe roți” face ca evenimentul Timotion să fie unul incluziv – aici sunt invitate și persoanele în scaun rulant să se bucure de o cursă la care pot să participe în siguranță.

Cele 8 curse de la Timotion 9 sunt:

  • Cursa Hamilton 2 km
  • Cursa Continental a Micilor Campioni
  • Cursa Decathlon – Distracție pe roți
  • Cursa Flex – Timotion Everywhere
  • Cursa RO Bike Valley (cronometrată)
  • Crosul Visma 5,5 km (cronometrată)
  • Crosul Akwel 10,5 km (cronometrată)
  • Semimaraton Flexik 21 km (cronometrată)

Susţinerea fiecărui proiect se poate face prin achitarea taxei de participare la eveniment, o donație sau o sponsorizare. Campania Punem sângele în mișcare” susținută de Profi România continuă și anul acesta. Oricine donează sânge în perioada 20 februarie – 14 mai poate trimite dovada donării pe adresa info@timotion.ro și participă gratuit la Timotion 9.

Timotion este cel mai mare eveniment de mișcare și strângere de fonduri din zona de vest a țării, organizat de Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura, care urmărește să inspire comunitatea locală să sprijine și să se implice în proiecte dedicate comunității și să adopte un stil de viață sănătos în care alergarea este o opțiune.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/