Rușine, Felix, rușine!

Rușine pentru că ai reușit să scandalizezi zeci, sute de gugulani care te-au votat în două rânduri, iar tu acum i-ai trădat în cel mai crunt mod posibil. Și nu atât că ai adus orchestra aia simfonică, cât mai ales că ți-ai pus papionul ăla la gât, de parcă numai tu ai avea așa ceva în tot Caransebeșul ăla. Rușine și pentru că le-ai dat invitații doar la neamurile și prietenii tăi, în loc să fi mers din poartă în poartă, să fi luat tot Pipirigul la pas, că poate și alți oameni ar fi fost amatori de așa ceva. Chiar dacă nu veneau, dar măcar ai fi avut inima împăcată.

Au dreptate cârcotașii, te-ai ajuns, bă, Felix, nu-ți mai plac cântările Stanei și ale lu’ Irimică, și nici brâul de la Teregova. Torogoatele de la Armeniș ori muzâca aia de la Rusca nu îți mai gâdilă herzul cum se întâmpla până acum. Ai dat-o pe baritoni și soprane, cineluri, flaute, ciocane și nicovale. Te-ai săturat de doinele lu’ Ana Munteanu și Drăghiceasca. Nu-ți mai plac grădinile de la Obreja, unde o prins dorul rădăcină, vrei pe Strasse la Viena. Ei, cine e ca tine, frate! Ai vrut polci, vals, serenade, Dunărea albastră, marșul lu’ ăla, cum îl cheamă… na, că am un lapsus pe limbă… așa, bre, Radetzky, șampanie în pauză și alte finețuri de astea. Răchia noastră nu mai e bună…

Sigur, ai fi putut să aduci și tu vreo doi, trei suflători și tot atâtea guriste și încheiai sărbătorile en fanfare, cum ar zice Goguță, nepotul lu’ Gogu, student la Belle Arte, din Paris. Tu, nu, ai ținut neaparat să-i dai peste nas lu’ deputatul de la Teregova. I-ai luat maul cum s-ar spune: „Marius, ciocul mic și joc de glezne!” În concluzie, ai vrut spectacol cu ștaif. Lăutari și maneliști au tot cântat pe scena Casei de Cultură, dar muzicieni interpretând partituri de Strauss ăl mare și Strauss ăl mic, nu-mi amintesc. Ba mint, a mai fost pe vremea lui Coajă și a lui Marcel Vela, dar asta a fost demult.

Acum, cum zic, ca să mă înțelegi, puteai să vinzi și tu niște bilete la intrare, să mai faci un ban pentru artiștii ăia. Că dacă o făceai, nu-ți mai băteau unii obrazul că ai cheltuit banii pe prostii de astea, de parcă ei ar munci de-a moaca. Apoi, tu de Strauss duceai lipsă, măi Felix? De muzicienii ăia? Tu mai vezi vreun primar să arunce banii pe concerte de astea? Te-ai găsit tu mai cu moț. Auzi la el, domnule, muzică simfonică la Caransebeș.

Încă o dată îți zic: rușine, Felix, rușine, că ai încălcat tradiția și nu i-ai adus pe Jador, Guță, Salam și mai știu eu ce trupe păstrătoare de folclor autentic. Ia să fi văzut atunci dacă ar fi crâcnit unul în front, dar așa…


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/