Ruinele din Lindenfeld, imagini la Muzeul Banatului Montan

Expozitie la Muzeul Banatului Montan

Cadre din satul dispărut Lindenfeld, în expoziția ce va fi vernisată la muzeul reșițean, dedicată comunităților dispărute din Europa Centrală și de Est.

Aflat la aproximativ 15 km de comuna Buchin și sat aparținător al acesteia, Lindenfeld a fost înființat la începutul secolului XIX. Familii vorbitoare de limbă germană s-au mutat atunci în pădurea virgină a Munților Semenic venind din regiunea Boemia, Cehia. În zonă, s-a dezvoltat o comunitate prosperă care însă, în secolul XX, a devenit tot mai izolată, tinerii mutându-se în așezările mai mari din împrejurimi și mai târziu în Germania. Până în anii 90, Lindenfeld a rămas practic pustiu, în zonă putând fi văzute ruinele gospodăriilor de altădată și biserica romano-catolică, singura clădire rămasă în picioare.

Primăria Buchin are în vedere porțiunea de aproximativ 9 km din drumul comunal 13, care face legătura între localitățile Poiana și Lindenfeld. Se vrea asfaltarea acestei porțiuni prin Programul Anghel Saligny, obiectiv aprobat deja la București. Drumul însă va duce spre un sat părărsit, dar care stârnește interesul turiștilor și al cercetătorilor.

Așa s-a întâmplat și în primăvara acestui an, când specialiști din Ungaria, România, Serbia, Croația și Slovenia au cercetat așezări dispărute din Europa Centrală și de Est. Specialiștii au vizitat satele sau fostele lor locații, au discutat cu foști locuitori, au colectat povești, obiecte și fotografii, au realizat diverse înregistrări sonore. Rezultatul muncii lor s-a materializat în expoziția „Atlantida, lumi pierdute”. Aceasta va fi vernisată la muzeul reșițean pe 6 noiembrie, la ora 18:00, prezentată de Muzeul Banatului Montan în colaborare cu Muzeul Culturii Europene din Berlin și Coordonarea Central și Sud-Est Europeană.

Expoziția  prezintă douăzeci și trei de așezări dispărute sau pe cale de dispariție. Printre ele, satul părăsit din Caraș-Severin și insula Ada-Kaleh, aflată pe simezele muzeului reșițean și în cadrul expoziției fotografice prezentată astă vară de ing. Mihai Românu. Publicul este invitat de pe acum să redescopere povestea unor locuri din care au rămas doar amintiri și imagini.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/