UPDATE. Rugă paralelă la Dumbrăvița! Primarul face acuzații de „mită electorală”

sadfdg

Ruga de la Dumbrăvița a fost deturnată de un consilier local. Asta este acuzația primarului comunei, Horia Bugarin, care spune că respectivul ales local a oferit „mită electorală” și a „dezbinat comunitatea”.

Consilierul local din Dumbrăvița Alina Sperlea, de la Pro România, a dorit să aducă pe scena rugii, din 12 și 13 iunie, o formație de muzică modern. Edilul șef nu a fost de acord și a refuzat. Alesul local nu s-a lăsat și a organizat, în același weekend, un concert separate unde a adus trupa respectivă.

„Consilierul local Pro Romania, Alina Sperlea, a dorit să impună în program o trupă de muzică modernă, cu argumentul prestației gratuite în baza unei relații de prietenie. Prezența unei astfel de formații, binevenită într-un concert pentru tineret, era însă complet inoportună în cadrul unei Rugi bănățene și astfel am refuzat această modificare de program. Imediat, consiliera Pro Romania a solicitat aprobarea unui concert pe un teren din zona lacului, aflat în proprietatea mamei sale, în aceeași seară cu spectacolul organizat de către primărie  pentru Rugă. Am aprobat concertul, tocmai pentru a evita orice discuție politică. Din păcate, de aici lucrurile au luat amploare, concertul transformându-se de fapt intr-un eveniment concurent, cu program pe întreaga durată a serii, cu mâncare și cu băutură gratis pentru adulți, respectiv înghețată și activități gratuite pentru copii”, a transmis primarul din Dumbrăvița.

Edilul șef o acuză pe colega sa din Consiliu Local de „mită electorală” și de faptul să a „dezbinat comunitatea”.

„Dezaprob acest tip de mită electorală, care nu a făcut altceva decât să dezbine comunitatea, determinându-i pe localnici să participe fie într-o parte, fie în alta. Ba mai mult, prin oferirea gratuită de mâncare și băutură s-a produs un prejudiciu comercianților locali participanți la Rugă, atât de încercați pe perioada pandemiei, și care s-au trezit cu o concurență neloială. Nu în ultimul rând, atât în timpul cât și la finalul evenimentelor a avut loc o adevărată campanie de defăimare a Rugii și asta doar din cauze politice”, mai spune Bugarin.

La ruga din fața bisericii din Dumbrăvița ar fi participat 10.000 de oameni în cele două zile de festivități.

UPDATE, ora 14:30

Consilierul local Alina Sperlea a reacționat la acuzațiile primarului din Dumbrăvița. Alesul de la Pro România spune că povestea nu stă chiar așa și că, de fapt, concertul ar fi fost aprobat de consilierul lui Horia Bugarin, dar că acesta din urmă s-a răzgândit.

„Când Horia Bugarin vorbește despre dezbinarea comunității, e ca și cum ar vorbi despre funie în casa spânzuratului, pentru că acel cuvânt, dezbinare, este ceea ce îl definește pe primarul nostru. A reușit, cu diplomația care îl caracterizează, să distrugă și ultima brumă de unitate care mai exista în Dumbrăvița, dar de asta vă veți convinge singuri în perioada următoare.

Referitor la DJ Project, aceștia au contactat unul dintre organizatorii Rugii, iar prin vocea consilierului primarului, Cosmin Dan, au primit acceptul pentru prezența pe scana Rugii de la Dumbrăvița, duminică, începândcu ora 22.00, Cosmin Dan asumându-și chiar realizarea unui afiș special. După acordul acestuia și acceptul DJ Project, Horia Bugarin s-a răzgândit și a interzis acest concert pe care tinerii Dumbrăviței îl doreau, iar acum invocă motive de natură religioasă. El, Horia Bugarin, care până acum doi ani nu știa unde unde se află biserica din comună, iar la finalul slujbei de duminică a spus în biserică că se simte obligat să fie acolo.

Cat despre organizarea evenimentului de la lac, Horia Bugarin vrea să știe cu ce bani s-a realizat și, mai mult, vorbește despre mită electorală. (…) Evenimentul a fost susținut de oameni de afaceri din Dumbrăvița care pun suflet în această comunitate și care își asumă acțiunile lor, unul dintre ei fiind Sorin Davidean, care a suportat financiar o mare parte a evenimentului”, a declarat Alina Sperlea.

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/