Ruga de la Oraș debutează la Caransebeș cu parada ansamblurilor folclorice

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Începând de astăzi și până duminică, locuitorii municipiului de pe Timiș și Sebeș sunt așteptați la tradiționala Rugă de la Oraș.

Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”, organizatorii evenimentului, au pregătit un program variat, adresat atât iubitorilor de folclor, cât și celor care îndrăgesc muzica pop rock. Evenimentul care va avea loc în centrul municipiului debutează în această după-amiază, de la ora 15.00, cu parada ansamblurilor folclorice care vor susține programe artistice pe parcursul celor patru zile de sărbătoare.

Potrivit programului anunțat de organizatori, vor urca pe scenă ansamblurile „Armenișana”, „Junii Gugulani”, „Zestrea Gugulanilor”, „Bârzava”,  „Datina Cărășană”,  precum și soliști de renume – Ramona și Petrică Vița și formația VIP Music, Mihaela Petrovici cu formația, Dumitru Teleagă, Stana Stepanescu împreună cu soțul acesteia, Boji Ciobotin, Lazarică Imbrescu, formația Banat Express, dar și Maria Hurduzeu, Ionela Badalan și Ion Surdu.

Organizatorii au pregătit un program variat și pentru tânăra generație, cap de afiș fiind trupa Holograf. Vor mai susține concerte Orchestra Skorpionii (Serbia), Marth (muzică pop), Jador, Dorian Popa și DJ Victor Stan.

untitled design

Programul, pe zile, al evenimentului:

ruga caransebes program

FOTO: ARHIVĂ

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/