Csikszereda a câștigat în Valea Domanului printr-un autogol, în minutul 89, chiar antrenorul său, Robert Ilyeș, recunoscând că era foarte mulțumit și cu o remiză!
Lideră cu maximum de puncte în Liga 2, formația din Miercurea Ciuc a prestat un joc legat, consistent, și la Reșița, însă echipa pregătită de Flavius Stoican s-a ridicat și ea la un nivel foarte bun, rezultând astfel un meci spectaculos, viu disputat, cu un angajament fizic mult peste ceea ce vedem de obicei în fotbalul românesc.
Oaspeții au deschis scorul după 25 de minute de joc, însă replica rosso-nerilor nu s-a lăsat prea mult așteptată. Zece minute mai târziu, Lascu a restabilit egalitatea cu un șut perfect, după un un-doi în mare viteză cu Cioiu. Tot Lascu a fost aproape de 2-1, însă ciucanii au fost cei care au intrat la cabine în avantaj. Dolny a profitat de o mare eroare în defensiva reșițeană și a stabilit astfel scorul nedrept al primei reprize.
De mai puțin de zece minute au avut nevoie elevii lui Stoican după reluarea jocului pentru a echilibra din nou tabela de marcaj. Centrare perfectă Haită, duel aerian câștigat de puternicul Samake și s-a făcut 2-2. Au urmat 40 de minute de luptă dârză, ambele formații încercând să dea lovitura decisivă. Norocul a fost de partea oaspeților. În minutul 89, Elton Da Silva a lovit o minge așa cum nu o prea face un brazilian și a trimis-o în poarta unui Goga rămas fără reacție. N-a mai fost timp pentru egalare, dar rosso-nerii n-au avut de ce să părăsească terenul cu capul plecat. Ba chiar ar fi meritat aplauzele unui public mai numeros pentru dăruirea cu care au jucat în tricoul Reșiței. Și dacă ar mai fi adăugat și un punct în clasament, chiar nu s-ar fi supărat nimeni. Nici măcar ciucanii!
Flavius Stoican, tehnicianul rosso-nerilor, a analizat la rândul său foarte corect ceea ce s-a întâmplat pe teren: „Am întâlnit o echipă pragmatică și norocoasă. Au marcat 3 goluri pe greșeli copilărești ale noastre. A fost un joc bun al nostru, dar e o înfrângere și e nevoie să o digerăm cum trebuie. E prima înfrângere de la revenirea mea la Reșița. Am arătat că nu ne mulțumim cu puțin, mergem mai departe cu capul sus. Sper să învățăm din acest meci.”