Romii s-au întors în lagăr. Porțile de la Birkenau s-au redeschis pentru noi și vechi „oaspeți”

Furie, tristețe și durere – sentimente la comun pentru sutele de persoane de etnie romă prezente la evenimentul de comemorare a 75 de ani de la Genocidul Romilor.

2 august 1944 a fost ziua în care mii de romi își dau ultima suflare după ce asupra lor s-a năpustit cruzimea care descrie sistemul nazist. Lagărul de concentrare de la Birkenau a fost locul în care oameni din toată lumea s-au reunit și le-au adus un omagiu semenilor lor.

Ceremonia a început la ora 10.00, iar unul din cele mai copleșitoare momente a fost acela în care o tânără din București a citit numele romilor exterminați.

„Este pentru prima dată când mă aflu în acest loc al durerii, al groazei fără margini. Am avut onoarea, dacă o pot numi așa, să deschid evenimentul cu un lucru pe care nu credeam că îl voi face vreodată. Am citit o parte din numele celor care acum nu mai sunt printre noi. Simțeam cum tremur din toate încheieturile și abia mi-am stăpânit lacrimile.”, a declarat Rebeca, tânăra de etnie romă din București care este, la ora actuală, voluntar partener în cadrul Asociației Nevo Parudimos din Reșița.

Au susținut discursuri impresionate oficiali polonezi, reprezentanți ai romilor din alte țări, ai Comisiei Europene, precedate de mărturiile ultimilor supraviețuitori.

Persecutarea și anihilarea romilor din perioada nazistă încă rămâne o teroare și o traumă dureroasă. Chiar și acum la 75 de ani după aceste evenimente nu putem și nu trebuie să uităm de acele teribile crime îndreptate împotriva umanității. Trebuie să răspândim poveștile victimelor și să comemorăm suferința lor. Am ținut vie amintirea acestora din generație în generație. Această responsabilitate este o parte integrală a Germaniei din trecut și din prezent” Angela Merkel.

„Simțim astăzi liniștea sufletelor noastre. Acest eveniment reunește persoane de etnie romă din toate colțurile lumii, dar întrebarea este: ce facem de acum înainte? cum putem contribui la combaterea rasismului?”, a declarat Jesse Jackson”, președintele Coaliției pentru Drepturile Omului, Rainbow PUSH, din SUA, prezent la  Birkenau.

„Ororile Genocidului Romilor sunt o parte de necontestat a istoriei noastre, dar de multă vreme Europa și-a întors privirea la ceea ce s-a întâmplat. Avem datoria să punem capăt tăcerii care a durat zeci de ani.”, a transmis Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei.

Inclusiv Ministerul Afacerilor Externe din România a transmis un mesaj: Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate orice act cu caracter rasist și îndeamnă la asumarea responsabilității comune de a înlătura prejudecățile și de a lupta împotriva discriminării și acțiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasist. Combaterea rasismului, intoleranței, xenofobiei, populismului și antisemitismului a reprezentat una din temele prioritare pentru România în exercitarea mandatului Președinției Consiliului UE”.

După mărturiile supraviețuitorilor care au fost transmise atât celor peste 500 de tineri de etnie romă din 26 de țări, cât și celorlați participanți, evenimentul s-a încheiat la fel de emoționant precum a început. Sub priviri înlăcrimate, zeci de coroane de flori au fost depuse la monumentul ridicat în memoria celor răpuși acum 75 de ani.

Cu sprijinul Asociației Nevo Parudimos din Reșița, managerul de proiect, Daniel Grebeldinger, a plecat spre Polonia cu o delegație a României formată din 30 de persoane, tineri care au avut prilejul să viziteze lagărele de la Auschwitz și Birkenau, să socializeze în cadrul workshopurilor și să fie prezenți la ceremonia de comemorare.

Toate informațiile legate de eveniment și despre amplul proiect „Dikh He Na Bister”, ajuns la cea de-a 9-a ediție, pot fi găsite la următoarele adrese:

https://web.facebook.com/DikhHeNaBister

https://www.facebook.com/events

https://www.instagram.com/Dikh_He_Na_Bister

https://www.youtube.com/channel

http://www.ternype.eu

Echipa de reporteri Express de Banat va fi prezentă și astăzi în Cracovia, pentru a lua parte la ceremonia de închidere a proiectului „Dikh He Na Bister” și pentru a vă prezenta concluziile acestuia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/