Romeo Dunca face previziuni sumbre: nu va fi bine, sărăcia ne bate la ușă!

dunca romeo, previziuni sumbre: sărăcia bate la ușă!

Fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin s-a retras, cel puțin pentru moment, din scena politică și se bucură de frumusețea Muntelui Mic.

Schimbat de la șefia administrației județene prin votul cărășenilor din 9 iunie și ales de mult prea puțini dintre aceștia pentru a accede în Parlamentul României, Romeo Dunca s-a întors la afaceri, cu un gust amar, dar văzând partea plină a paharului.

„Cei 4 ani cât am fost la Consiliul Județean au însemnat un efort pe care l-am făcut cu plăcere dintr-un singur motiv, ca să fac viața cărășenilor mai bună. Cărășenii au ales pentru următorii 4 ani altceva și am revenit la mai bine, nu la mai rău, pentru că asta e diferența dintre mine și foarte mulți oameni care conduc destinele comunităților. Dacă nu sunt angajat la stat, mie mi-e mai bine. Mă bucur de munte, de această catedrală a frumuseții din Caraș-Severin!”, a spus Dunca pentru Express de Banat.

Pe cărășeni și pe români, în general, nu-i așteaptă în niciun caz vremuri mai bune, anticipează Romeo Dunca după ce a analizat instabilitatea și haosul de astăzi din politica românească.

„Nu mi-a făcut plăcere să am parte de atâta agitație timp de 4 ani, a fost un preț pe care l-am plătit pentru a face bine cetățenilor care au avut încredere în mine. Astăzi, sunt un pic mai liniștit și ăsta este un lucru care pe mine mă bucură, dar ar trebui să fie un semn de întristare pentru cetățenii din județ. Toată lumea spune că va fi bine, dar nu va fi bine! E greu să fie bine când metehnele sunt aceleași, când sărăcia ne bate la ușă. Tot acest huzur bugetar de ani de zile, într-un final, va trebui decontat. E un moment ideal în care cărășenii m-au trimis acasă!”, a conchis fostul șef al Consiliului Județean Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/