Liberalul și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte sub sloganul „Continuăm să construim indiferent de obstacole”.
Încrederea acordată de întregul activ al PNL este dovada faptului că drumul județului din ultimii patru ani a fost unul bun. Drum despre care crede că cetățenii îl apreciază și speră că asta se va vedea la alegeri. „Nu voi da înapoi de la promisiunile făcute 2020, anume dezvoltare, fonduri, bunăstare pentru toată lumea, liniștea care totdeauna vine după război pentru că altfel nu putem face schimbarea”, a spus Romeo Dunca la depunerea candidaturii.
Celor care susțin că nu s-a făcut nimic în Caraș-Severin, le răspunde că județul are multe licitații și proiecte grele care sunt semnate și stau să înceapă. „Spun așa ceva oameni care nu știu ce înseamnă să faci sau cât durează maturitatea unui proiect. De pildă, dacă faci un spital județean în zece ani de când ai avut ideea, nu e un timp exagerat. Noi îl vom face mai repede pentru că, în doi ani și jumătate, am făcut toți pașii care țineau de noi și avem autorizația de construire cu tot ce trebuie pentru asta. Stăm de un an de zile doar să obținem finanțarea iar asta nu mai depinde de noi ci de forțele politice ale țării”, a precizat Dunca.
În cursa electorală, vine cu o listă de consilieri pe care figurează deopotrivă oameni care au rămas verticali când presiunea de a migra a fost foarte mare dar și oameni noi. „Am păstrat tot ce a fost bun dar avem și oameni noi precum șeful de la ATI, doctorul Trebuian, doctorul Brici sau domnul Ovidiu Bistrian de la Oțelu Roșu”, a mai punctat candidatul liberal.
La câștigarea primului mandat, voturile de la Reșița au cântărit mult însă la fel de importante au fost voturile din comunele județului, inclusiv din cele conduse de primari PSD. Acesta este argumentul pentru care Dunca crede că va putea obține mai multe voturi decât în 2020. Alegerile vor dovedi dacă cetățenii din comune precum Cornereva sau Teregova s-au convins că Romeo Dunca nu gândește politic întrucât nu a ezitat și promite că nu va ezita nici pe viitor să susțină localitățile județului indiferent de culoarea politică a primarilor.