Romeo Dunca: Manelele cântate la Filarmonică, la fel ca sarmalele și profiterolul servite în același castron

dunca)ciudanovita

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin intervine în scandalul care a dus Timișoara în centrul atenției naționale. Romeo Dunca recunoaște că și lui îi plac manelele, dar un astfel de concert într-o filarmonică are același „gust” ca sarmalele și profiterolul puse în același castron.

De zile bune, zvonul că Jador va cânta la Filarmonica din Timișoara a devenit subiect de mare interes, inclusiv la nivel național. Ba chiar și manelistul a ajuns să spună că primarul Fritz îi interzice să cânte la Filarmonică din motive rasiale. „Poate sunt prea negru”, a spus artistul.

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, pe care mulți îl văd mai degrabă timișean decât cărășean, se plasează în tabăra celor care nu sunt de acord cu spectacolul de la Filarmonică. „Manele în sala Filarmonicii arată o alegere neinspirată.”, spune Romeo Dunca. Șeful CJ admite că mai ascultă și el manele în anumite situații și chiar speră ca spectacolul lui Jador să se țină într-o locație potrivită.

„Sincer să fiu, îmi plac și mie manelele. În anumite situații. Dar să vin la Sala Filarmonicii de dragul lor, ar fi ciudat. Îmi plac sarmalele, dar și profiterolul. Nu îmi închipui însă cum ar fi să le am servite în același castron. Cred că decidenții vor găsi o altă locație și pentru acest eveniment. E chiar o obligație. Pentru a-i împăca pe toți.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/