„Romeo Dunca, în politică nu merge cu atitudinea asta de jupân!”

crina dunca

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin e indicat de opoziție ca fiind singurul vinovat pentru că nici la a doua încercare nu a fost votat proiectul privind repartizarea pe localități a cotei de 6% din impozitul pe venit.

Ioan Crina, ales județean PSD cu multă experiență în scena politică și administrația publică, s-a chinuit în zadar să-i explice liberalului din fruntea Consiliului Județean că nu are numărul necesar de voturi pentru a impune doar ce vrea el și că e obligat să stea la masa negocierilor. În caz contrar, proiectul respectiv nu va fi adoptat, iar sesizarea Agenției Naționale de Integritate le va aduce numai necazuri mai multor consilieri PNL, care s-ar fi aflat în conflict de interese.

„Am încercat să-i explic domnului președinte cam cum stau lucrurile. Nu a vrut în niciun fel să înțeleagă. A vrut să pedepsească orașul Oțelul Roșu pentru că Luca Mălăiescu a fost cel mai vehement. Noi am făcut o propunere de bun simț, cu care în prima fază a fost de acord. Adică să luăm niște bani de la Reșița și celelalte orașe și să mărim până la nivelul de 300.000 de lei primăriile care au avut sub această sumă. În esență astea au fost doleanțele noastre, dar lucrurile s-au împotmolit la 100.000 de lei. Eu am încercat să-l lămuresc pe domnul președinte și în particular, să-i explic că în politică nu merge cu atitudinea asta de jupân.”, a declarat Crina.

Mai mult decât atât, social-democratul este cel care l-a avertizat pe președinte că Agenția Națională de Integritate va confirma conflictul de interese în cazul mai multor consilieri județeni PNL dacă vor participa la vot. Iar președintele ANI a confirmat chiar aseară cele susținute de Crina. „I-am spus și în sală să se uite la articolul 228, punctul e. Orice consilier care a primit o plată, fie ca persoana fizică sau juridică, în mandatul ăsta este incompatibil dacă votează. Era foarte clar că ANI nu poate să dea un alt răspuns!”, a mai spus consilierul județean PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/