Romeo Dunca: În PNL la nivel central, lucrurile s-au lămurit!

dunca romeo pnl

Ruperea coaliției de guvernare PSD – PNL anunțată de Nicolae Ciucă e salutată de Romeo Dunca, liberalul cărășean care a dus lupte grele cu social-democrații în Consiliul Județean.

Faptul că PSD și PNL nu pot guverna împreună este o realitate care a fost înțeleasă în Caraș-Severin încă de la sfârșitul anului 2020, a comentat Dunca după anunțul de aseară al lui Nicolae Ciucă, potrivit căruia coaliția de guvernare a încetat să mai funcționeze.

„Dovadă că cetățenii apreciază aceasta atitudine și sunt conștienți de aceast adevăr stau cele aproape 48.000 de voturi obținute de PNL la nivel județean . Deși resursele aruncate în luptă de PSD la alegerile din iunie pentru reacapararea acestui județ au fost totale (locul doi pe tara la numărul de flotanți, sume importante alocate pentru cumpărarea de voturi, cumpărarea unor membrii PNL din CJ sau alocări cel puțin imorale, dacă nu penale, de sume de bani din bugetul de rectificare pentru transferarea unor primari către PSD ori asaltul șefilor de deconcentrate în sprijinul candidaților PSD) au existat totuși zeci de mii de cărășeni revoltați față de ceea ce azi, Președintele PNL, domnul Nicolae Ciucă, ne prezintă”, a afirmat Romeo Dunca.

Poziția președintelui PNL luată acum față de PSD le arată românilor că în PNL, la nivel central, lucrurile în final s-au lămurit, iar rezultatul corectării anumitor anomalii va duce cu siguranță la recâștigarea simpatiei cetățenilor cu drept de vot pierduți în timp de către liberali, mai crede Dunca. Acesta încă așteaptă de la Nicolae Ciucă și de la conducerea partidului validarea candidaturii sale de pe prima poziție pe lista PNL Caraș-Severin pentru un loc în Senatul României.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/