Războiul deschis de Romeo Dunca liderilor PSD e singurul motiv pentru care cele două partide nu merg pe liste comune în alegerile locale!
Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, exclude formarea unei coaliții la nivel județean cu PNL atât timp cât Romeo Dunca e acolo. Social-democratul susține însă că, la București, lui Dunca i s-ar număra zilele în PNL.
„Un astfel de om cum să fie bine privit? Sigur că nu pot să să-l dea afară, dar să vedem ce se întâmplă în perioada următoare cu candidatura la Consiliul Județean! Strategia PSD și candidatura mea la președinția Consiliului Județean nu sunt legate de ceilalți candidați, indiferent cine vor fi candidații PNL, AUR și Dreptei Unite, nu avem decât un singur scop: câștigarea alegerilor, atât la Consiliul Județean, cât și la Primăria Reșița!”, a comentat Hurduzeu.
Liderul pesediștilor cărășeni spune că are o relație foarte bună cu mulți dintre primarii PNL de Caraș-Severin, precum și cu parlamentarii Vela, Rujan și Marșalic, sugerând că o alianță PSD – PNL ar fi putut funcționa și la nivel de județ. „Singurul om cu care nu poți discuta în județul Caraș-Severin, și asta nu din cauza noastră, este președintele Consiliului Județean, Dunca!”, subliniază Hurduzeu.
Romeo Dunca e un impediment în județ pentru o colaborare între principalele partide politice, dar mai grav este că ar avea toate ușile închise și la București, inclusiv la colegii săi din PNL, susține același Silviu Hurduzeu:
„Uitați-vă câte uși deschide președintele Consiliului Județean Caraș-Severin la București și ce a reușit să rezolve la București pentru județul pe care îl conduce! Manifestările pe care le are, modul în care conduce ședințele de Consiliu Județean, modul acesta agresiv de comunicare nu fac deloc cinste funcției sale. Ce a reușit să rezolve la București? Ce sprijin are de la București pentru marile proiecte pe care le-a anunțat în campanie și după ce a câștigat mandatul de președinte? Ce s-a ales din «Dezvoltăm județul Caraș-Severin?» Ce s-a ales din drumurile pe care le-a depus pe CNI, ce s-a ales din acel proiect cu spitalul? Ce s-a ales din toate aceste mari proiecte? Discutăm în continuare doar despre studii, doar despre intenții, doar despre povești frumos ambalate și despre dosare.”
Programul „Anghel Saligny” e doar o dovadă a faptului că, Romeo Dunca nici atunci când vrea ceva nu poate face nimic, mai spune președintele PSD Caraș-Severin. Consiliul Județean figurează cu modernizarea a 3 drumuri județene în acest program, dar președintele Dunca nu a semnat încă niciun contract de finanțare. „Au fost aprobate în august 2022, dar nu a fost în stare să semneze până astăzi nici măcar un contract! A venit de la București vreodată să spună că a fost acolo și a reușit să facă lucruri pentru județul Caraș-Severin? Cu sprijinul pe care l-a avut din partea mea, Spitalul Județean de Urgență din Reșița a primit aproximativ 13 milioane de lei pentru achitarea datoriilor. Ați văzut răspunsul aproape imbecil pe care pe care l-a dat în acel moment?”, îl desființează Silviu Hurduzeu pe Romeo Dunca.