Romeo Dunca: „Avem şi noi Iuda al nostru! Pe Başag! Sunt curios de unde sunt arginţii!”

basag viorel

Consilierul județean PNL Viorel Bașag este acuzat că s-a lăsat mituit pentru a împiedica demiterea Alinei Stancovici!

E ireal cât de departe s-a ajuns în PNL Caraș-Severin! Dunca îi calcă efectiv în picioare pe oamenii vechi ai partidului, care l-au făcut președinte! Total paralel cu legea, acesta se dovedește incapabil să o demită pe Alina Stancovici din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Chiar dacă a beneficiat de sprijinul consilierilor județeni PNL, care i-au îndeplinit doleanțele în ciuda faptului că nu i-au împărtășit judecata, de fiecare dată Dunca a eșuat lamentabil. Penibil, atât pentru el, ca președinte CJ, cât și pentru instituția pe care o conduce și, în egală măsură, pentru PNL, partidul pe care îl reprezintă.

Pentru a-și vindeca orgoliul rănit, Romeo Dunca a sacrificat orice și pe oricine. Așa i-a aruncat pe mai mulți consilieri județeni PNL în zona incompatibilității și, practic, în afara scenei politice și administrative, așa i-a umplut de ridicol și i-a obligat să suporte umilințe greu de înghițit. Doar pentru a o îndepărta pe Alina Stancovici de la Spitalul Județean. Acum, când Viorel Bașag a considerat că e destul, că e deja prea mult și a refuzat să mai execute ordinele date din palatul administrativ, împiedicând practic demiterea managerului de la spital, Romeo Dunca și-a ieșit din minți. Șeful CJ îl acuză pe consilierul județean PNL Viorel Bașag că s-a lăsat mituit, cumpărat, pentru a împiedica la vot demiterea Alinei Stancovici!

„Nu s-a schimbat nimic de 2000 de ani. Isus a venit să facă bine şi a fost răstignit. Sigur, nu e o comparaţie, o spun doar pentru a accentua că avem şi noi Iuda al nostru, respectiv pe Başag! Acuma eu sunt curios de unde sunt arginţii. Îi voi cere doamnei Stancovici să plece singură şi să închidă umbrela celor care fură sub dumneai, celor care îşi permit să ajungă să plătească până şi omul nostru, atunci când chiar nu mai era nimic de făcut!“, a spus preşedintele CJ, Romeo Dunca, pentru caon.ro.

Cel puțin pentru moment, Viorel Bașag a preferat să nu răspundă acuzațiilor formulate de liderul de la Consiliul Județean. Tensiunea în PNL Caraș-Severin e însă maximă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/