Romeo Dunca a îngropat, acum 8 ani, 8 milioane de euro pe Muntele Mic!

dunca muntele mic

Parlamentarul Marcel Vela a fost solicitat să medieze conflictul de pe Muntele Mic, dar „avalanșa” stârnită în urmă cu mulți ani nu poate fi oprită decât în instanță!

Romeo Dunca spune că și-a îngropat banii pe munte atunci când vorbește despre investițiile sale în infrastructura de schi și de turism și nu mai are așteptări decât de la instanțele de judecată că-i vor face dreptate. „Au trecut opt ani de când s-au îngropat în Muntele Mic 8 milioane de euro. Investiți în baza unei înțelegerii scrise, care azi nu se respectă. Această investiție a schimbat dinamica muntelui. Păcat că nu s-a putut face ce era plănuit, pentru că mulți ar fi avut ca destinație de vacanță această stațiune. Așa că, în loc de dezvoltare și progres, avem judecăți și sentințe. Până una, alta, ne vedem peste câteva zile în sala de judecată, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în 5 februarie!”, a oftat omul de afaceri, care, până nu demult, a condus Consiliul Județean Caraș-Severin.

Scandalul de pe Muntele Mic e mult mai vechi decât investiția lui Romeo Dunca în pârtia Vâlsanu. Indiferent de numele primarului, de culoarea lui politică sau că a fost vorba de comunele Zăvoi, Turnu Ruieni ori de celelalte care au pășuni alpine, neînțelegerile au existat. Nici măcar între ei, oamenii de afaceri de pe Muntele Mic, nu-și dau bună ziua cu sinceritate. Iar Romeo Dunca e primul arătat cu degetul pentru asta.

La rândul său, omul de afaceri acuză administrația publică de la Turnu Ruieni: „Primarul Cosmin Belci e principalul vinovat pentru că nu am putut înzăpezi artificial pârtia din stațiune. Evident că nu e singurul vinovat de vreme ce blocajul e de pe vremea lui Maralescu, dar el putea închide litigiul în mod corect și rapid, cu cele mai mici pagube.”

Dar Romeo Dunca e deranjat și de comentariile fostului consilier local Ioan Jucos, pe care le apreciază ca fiind „mincinoase și împroșcătoare de venin”.

„Pe Cosmin Belci l-a impus domnul Vela candidat în 2020. I-am acordat susținerea după ce m-a asigurat că înțelege și apreciază investiția mea și că va fi un primar bun. Că va închide toate litigiile după ce primăria va uza de toate căile de atac în procesul cu investitorul. A venit sentința în 2022 și nu s-a conformat. După care a devenit arogant și alunecos. Chiar mincinos! Înțelegând aceste aspecte, la nominalizarea candidaturii la Ruieni, în 2024, din partea PNL, m-am opus. Am arătat șefului cel mare că acest tânăr e o greșeală pentru dezvoltarea turistică a zonei și că acțiunile lui riscă să atragă blocaje, alți ani de procese și plata de daune consistente de către primărie. Am venit și cu doua variante, una în persoana fostului viceprimar Zake, și alta, fratele lui Dumi, care e plecat în Germania, înțelege turismul și e pasionat de schi. Refuzul d-lui Marcel Vela m-a întristat. M-am resemnat, înțelegând că voturile ce contau la viitoarele alegeri parlamentare sunt mai importante decât ratarea șansei turistice a acestei localități!”, a explicat Romeo Dunca.

Afrodita 1000x200

Marea nemulțumire în momentul de față a investitorului este că lacul de acumulare agreat acum mulți ani a rămas pe hârtie, iar atunci când ninsorile sunt insuficiente, tunurile de zăpadă artificială nu au de unde să fie alimentate.

„Nici nu-mi închipuiam această investiție de pe munte fără o instalație performantă de zăpadă artificială. Exact în acest sens, aproape un milion de euro au fost îngropați în pământ sub formă de rețele de conducte, cablaje electrice, cămine, hidranți, pompe și tunuri de producere a zăpezii încă din 2018. Azi ,după 8 ani, stațiunea nu are soluție de înzăpezire artificială!”, a spus Dunca.

Parcarea de pe Muntele Mic este un alt subiect care generează tensiune de ani de zile. Pentru că nu s-a ajuns la o înțelegere, i s-a solicitat mediere deputatului Marcel Vela. Vorbele ticluite ale acestuia i-au făcut pe mulți să-și dea mâna după ani de rivalitate și chiar dușmănie, însă pe Muntele Mic e altceva și nici măcar liderul PNL Caraș-Severin n-a reușit să aducă liniștea.

„Existența unei parcări de 1.000 de mașini pe munte, în gol alpin, e o mare porcărie și o soluție de compromis care condamnă definitiv acest munte, consideră Romeo Dunca. Deciziile importante și prioritățile de dezvoltare legală sunt luate în zonă de oameni fără pregătire, fără viziune și cu o dorință de înavuțire din orice rahat și suntem condamnați să rămânem la calea prost aleasă. Soluția reală, fezabilă și ecologică era accesul cu telegondola. Parcarea existentă va genera un haos și un mare disconfort. În anul 2023, Consiliul Județean cerea în administrare suprafața de 3 hectare și se obliga să o asfalteze, marcheze și întreține pe timp de iarnă, urmând a o pune gratuit la dispoziția turiștilor și riveranilor. Pentru a-l convinge pe primarul Belci că asta e calea, s-a organizat la Caransebeș, în biroul parlamentar al domnului Marcel Vela, o întâlnire. A fost prezent Ciprian Halip, deținător de contract în parcare pe 1,5 ha, Horațiu Buna, și el cu 1,5 ha, primarul Belci, dl Vela și subsemnatul. Discuțiile au fost sterile, ca de obicei. Dl Belci a justificat că cu poate face asta, deoarece sunt litigii pe locație. Nu era așa daca exista voință. Halip, proprietarul hotelului Montis, era imediat dispus să renunțe la contract și la judecata cu Primăria, în varianta în care avea asigurat, chiar și contracost, 50 de locuri destinate celor 50 de camere ale hotelului. Horațiu Buna a ieșit din discuții, spunând că el nu renunță.”

Evident, nu s-a ajuns la consens. Procesele continuă, muntele rămâne cam la fel. „Eu nu pot renunța, nici la investiție, nici la drepturile conferite de un contract cu autoritate de lucru judecat!”, a concluzionat Romeo Dunca.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/