Românul nu doarme!

Azi e luni. Prin unele locuri se ia leafa. Prin altele, se iau…anunţuri: Salariul se dă peste o lună sau când o vrea Dumnezeu. Am pomenit de Dumnezeu pentru că el e singurul vinovat de tot ce se întâmplă cu economia noastră. În rest, în afară de Băsescu, nu mai găsesc nicio explicaţie. Deşi poporul român este superspecializat şi super şi multicalificat, nu reuşeşte să spargă normele. Cum justific afirmaţia? La modul imbatabil, fără nici un spor în a mă contrazice. Ţăranii, bunăoară. Au devenit mai toţi doctori în drept în materie funciară. După mii şi zeci, sute de mii de procese, nu-i mai suflă nimeni în ciorbă când e vorba de revendicări, grăniţuiri, tulburări de posesie, reconstituiri sau constituiri de drepturi de proprietate, succesiuni, sulte, tranzacţii cu pământ şi amâd. În acelaşi timp, toată naţiunea ştie pe dinafară legile crizei economico-financiare mondiale şi naţionale, procedurile alegerilor locale. A devenit expert fiecare cetăţean în materie de moţiuni simple şi de cenzură. Demiterea preşedintelui şi referendumul, drepturile personale şi abuzul le are la degetul mic. Niciun avocat nu-l bate când e vorba de legislaţia muncii, greve, proteste, manifestaţii. Anul acesta a fost deosebit de fructuos pentru români în a acumula cele mai diverse cunoştinţe, despre tot ce vrei şi ce nu vrei. Şi-au însuşit cât se poate de temeinic prevederile Constituţiei, ale legii referendumului şi alegerii preşedintelui şi pot să-ţi spună cu precizie de maestru în drept constituţional unde a încălcat legea Curtea Constituţională, Parlamentul şi Guvernul. A trecut cu brio peste încâlcita problemă a privatizării Oltchimului, licitaţii, investitori strategici, reconversia datoriilor în acţiuni, insolvenţă sau faliment, reorganizare judiciară, comasări şi executări silite. Mai nou, nu mai are niciun secret  în ceea ce priveşte speculaţiile la bursă. Investiţiile pe piaţa de capital cu risc moderat sau mare. Ce să mai discutăm! E doctor până şi în operaţiunile bursiere şi brokeraj, subiecte atât de ermetice, încât cei mai mulţi dintre noi se uitau ca mâţa în calendar la cotaţii, indici sau dinamici grafice, monedă, rată de schimb. Rămâi crăcănat astăzi de câte ştie românul. Fără Ministerul Învăţământului, fără şcoli, fără dascăli. Doar cu ajutorul unui televizor sau aflând pe propria-i piele. Până spre dimineaţă i se bagă pe gât absolut de toate. Şi la serviciu doarme mulţumit. Apoi se grăbeşte spre casă. Inacceptabil să piardă vreun curs!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/