Românu îi mai cere o dată ministrului Grindeanu Gara Anina! A 5-a oară!

gara anina, ceruta de primarul gheorghe romanu

CFR nu e în stare să întrețină gara de patrimoniu din Anina, în care trenul ajunge pe cel mai spectaculos traseu feroviar din România!

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a reacționat imediat după semnalele de alarmă trase pe Semmeringul Bănățean, pe care CFR anunțase că-l ține mai mult închis din cauza faptului că e total nerentabil. Gheorghe Românu, revenit în funcția de primar al orașului Anina, îi cere aceeași promptitudine și vizavi de gara din oraș, pe care CFR nu e în stare să o întrețină, dar pe care administrația locală și-ar dori-o în proprietate. Asta mai ales după ce ministrul Transporturilor anunțase chiar el, din proprie inițiativă, că e gata să cedeze gările cu probleme primăriilor sau consiliilor județene.

„Am solicitat împreună cu primarul Ursu, de la Oravița, să ni le dea nouă. O să fac din nou o adresă, să nu mia zică Grindeanu că la el nu a ajuns. Am vreo trei sau patru adrese trebuie în care am cerut să ne dea nouă gările ca să putem să le depunem pe proiecte. Au fost bani pe monumente. Pe monumente puteam cât de cât să le reabilităm, măcar băile să le facem, măcar în jurul lor. Făceam și o parcare frumoasă acolo dacă era a noastră, dar nu interesează pe nimeni! Vin la lucru să plece acasă și să își ia salariul”, a declarat edilul-șef din Anina.

Gheorghe Românu atrage atenția actualului proprietar al gării că aceasta e monument istoric și că, potrivit legii, are obligația de a o întreține și păzi. „Totodată, orașul Anina a pierdut în decursul ultimilor 20 de ani 300 de locuri de muncă prin închiderea minei și a industriei conexe acesteia, iar pentru noi calea ferată și trenul reprezintă un obiectiv turistic foarte important, care contribuie decisiv la dezvoltarea orașului.”, le-a pus în vedere primarul Aninei ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrului culturii, Natalia Intotero și directorilor CFR.

Gara din Anina

peronul gării din Anina

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/