Romanii iau cu asalt conacul de la Zăgujeni

legiune romana la conacul zagujeni

Festivalul „Zestrea” aduce la Zăgujeni demonstrații de lupte daco-romane, concerte diverse, artizani și meșteri din întreaga țară.

Nu sunt soldați ai unei legiuni romane și nici actori de cinema, dar îi unește o mare pasiune pentru istoria antică. Membrii Asociației Culturale Veteres Milites provin din domenii variate și reconstituie Legiunea VI Ferrata, participantă la războaiele daco-romane. Fac asta la festivaluri din țară și din străinătate, acolo unde „luptă” în războaiele daco-romane cu scopul declarat de a cuceri… inimile celor care-i privesc. La Zăgujeni, „luptele” se vor purta în ambele zile ale festivalului.

Din programul evenimentului, fac parte actrița Miruna Ionescu, violonistul Valentin Albesteanu și pianistul Valentin Cucu, care vor aduce la conac muzica de altădată. Ioana Maria Ardelean, Mariana Suciu și Mriana Risipitu vor aduce muzica populară în mijlocul participanților, Gabriel Stănescu și Oana Vasile aduc dansul și poezia iar Dinu Olărașu va întregi prin muzica folk un eveniment care mai cuprinde și un concert de muzică la pian susținut de Fabian Turnea, respectiv la harpă susținut de Rozalia Pataki și dublat de dansul Ancuței Dorohoi.

La fața locului, vor mai fi expoziții de fotografii, costume populare și obiecte din conac, meșteri populari, artizani, anticari și producători locali, ateliere pentru copii, tabăra daco-romană și un festival culinar cu produse și băuturi tradiționale. Printre ei, Laurențiu Călinescu, iubitor al istoriei și folclorului bănățean din care păstrează o parte la Muzeul Sătesc din Bozovici. La Zăgujeni, va prezenta costume populare vechi de pe Valea Almăjului, monede și cărți din Banat din perioada Imperiului Austro-Ungar.

Iubitorii muzicii și tradițiilor sunt invitați la prima ediție a Festivalului „Zestrea”, programat în zilele de 12 și 13 octombrie, începând cu ora 10:00. Evenimentul este organizat de actualul proprietar al conacului, familia Victor și Raluca Paicu din București, în parteneriat cu Primăria Constantin Daicoviciu și Centrul Județean pentru Conservarea și Păstrarea Culturii Tradiționale Caraş-Severin.

program festival zestrea

Programul Festivalului Zestrea de la Zagujeni

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/