Scumpirea energiei a transformat îndemnul „Stinge becul” din slogan în acțiuni concrete, consumul casnic de energie scăzând cu 5% în primele nouă luni ale anului, arată un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul energiei (ANRE).
Cererea de energie din partea populaţiei reprezintă un sfert din consumul total de energie, aflat şi el în scădere cu 6% în perioada analizată din cauza reducerii consumului industrial. Scăderile acestea de 5-6% în ceea ce priveşte consumul de energie amintesc de criza economică din 2009, dar atunci contracţia cererii a fost generată de prăbuşirea economiei, nu de preţuri istorice.
Dar nu doar cererea de energie a simţit şocul scumpirilor. Cererea de gaze naturale a scăzut cu 14%, iar cea de carburanţi a stagnat după scumpiri galopante. Revenind la piaţa de energie, în acest peisaj marcat de scumpiri au avut loc şi schimbări de piaţă. De exemplu, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a înregistrat cea mai agresivă creştere de cotă de piaţă pe segmentul concurenţial al furnizării de energie în contextul în care multe companii s-au confruntat cu probleme severe de lichiditate. Hidroelectrica este şi una dintre cele mai profitabile companii din România. Compania a ajuns după primele nouă luni din an la o cotă de piaţă pe segmentul concurenţial al furnizării de energie de 8,58% după o creştere agresivă în ultimul an.
Astfel, producătorul de energie a trecut în faţa Tinmar Energy, care a terminat primele nouă luni ale anului cu o cotă de piaţă de 6,21%. Cu cota de 8,58%, Hidroelectrica le suflă în ceafă nemţilor de la E.ON Energie România, care au terminat primele nouă luni cu 8,98% pe piaţa furnizării de energie. Firma a fost desemnată anul acesta în ZF Top 100 cele mai valoroase companii din România firma cu cea mai mare valoare de piaţă, de 12,4 mld. euro. În urmă cu un an de zile, Hidroelectrica aproape nu exista pe piaţa de furnizare locală, având o cotă de numai 1,69% pe piaţa concurenţială, după cum arată rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acum a depăşit furnizori tradiţionali precum CEZ Vânzare. Potrivit celor mai recente informaţii, Hidroelectrica a ajuns la un portofoliu de peste 400.000 de clienţi.