România, Ungaria și Serbia au celebrat cooperarea transfrontalieră la Triplex Confinium

triplex confinium 2025 (9)

Sâmbătă, la Triplex Confinium, oficiali din România, Ungaria și Serbia s-au întâlnit ca să marcheze unitatea și colaborarea transfrontalieră. Sub umbrela Euroregiunii DKMT, festivitatea este deja o tradiție.

Evenimentul are loc anual, la sfârșitul lunii mai, la Beba Veche, cel mai vestic punct al României. Dimineața a început cu o întâlnire oficială la primărie, urmată de sosirea delegațiilor la frontiera trilaterală și de o ceremonie oficială – fanfara a intonat, în deschidere, imnurile naționale ale României, Ungariei și Serbiei, urmate de imnul UE.

Au participat Kornél Mák (președintele în exercițiu al Cooperării Regionale DKMT, vicepreședinte CJ Bács-Kiskun, Ungaria), Alfred Simonis (președintele CJT) și Aleksandar Sofić (secretar provincial Secretariatul pentru Dezvoltare Regională și Cooperare Interregională al provinciei Voivodina, Serbia). Totodată, au fost prezenți mai mulți  reprezentanți ai administrațiilor locale și regionale din România, Ungaria și Serbia.

Nu a lipsit nici tradiționalul cros transfrontalier al copiilor, un moment simbolic de apropiere între comunitățile din cele trei țări. Cei mai buni dintre participanți au fost premiați într-o ceremonie desfășurată chiar la punctul de frontieră.

Sărbătoarea de la Triplex Confinium – punctul de intersecție dintre granițele României, Ungariei și Serbiei – are loc din anul 1998 și marchează deschiderea simbolică a graniței triple, în comuna Beba Veche. Evenimentul a fost stabilit ca parte a celebrării Zilei Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT), înființată oficial în 1997.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

triplex confinium 2025

 triplex confinium 2025 (8)

 triplex confinium 2025 (7)

 triplex confinium 2025 (5)triplex confinium 2025 (1)

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/