Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis vineri o atenționare hidrologică Cod galben, valabilă în intervalul 7 august (ora 12:00) – 8 august (ora 12:00), pentru râuri din 28 de județe. Caraș-Severin și Timiș se află printre cele pentru care s-au emis atenționări.
Ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție, informează Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Atenționarea vizează anumite sectoare de râuri din județele: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureș, Alba, Brașov, Sibiu, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Covasna, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani și Iași, în bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Jijia.
Fenomenele prognozate se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mari pe unele râuri mici din județele: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Suceava și Neamț.
În acest context, Institutul Național de Hidrologie recomandă populației prudență, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă, să nu traverseze râurile prin apă și să nu staționeze pe poduri sau în zonele expuse inundațiilor. De asemenea, mai precizează instituția, este important ca cetățenii să urmărească informațiile comunicate de autorități și să respecte indicațiile acestora.
Fotografia articolului are caracter ilustrativ.