România și Bulgaria, în Schengen până la finalul anului

rujan dumitru

Parlamentul European cere aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. S-a adoptat o rezoluție în acest sens, prin care se solicită admiterea celor două țări până la finalul anului.

Parlamentul European a adoptat o rezoluție, susținută de toți europarlamentarii PNL, prin care cere admiterea României și a Bulgariei în spațiul Schengen până la sfârșitul anului. Documentul vorbește despre consecințele economice ale ținerii celor două țări în afara spațiului de liberă circulație și recomandă Comisiei să analizeze opțiuni privind mecanisme de compensare financiară.

„Prin munca miniștrilor liberali din guvernările de până acum, țara noastră este pregătită tehnic să adere. România are acceptul misiunilor independente de experți și al tuturor statelor membre UE, cu excepția Austriei. Decizia finală se ia în Consiliul European, însă rezoluțiile Parlamentului sunt un instrument prin care se afirmă, ferm, opinia statelor membre în această decizie.”, subliniază deputatul Dumitru Rujan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/