În toate regiunile țării, temperaturile vor trece de 30 de grade în următoarele două săptămâni, cu excepția Dobrogei, pentru care meteorologii anunță temperaturi maxime de până la 29 de grade, potrivit prognozei transmise astăzi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Banat
În prima săptămână din interval, temperatura aerului va avea o tendință de creștere începând din data de 15 iunie. Media regională a maximelor va urca de la 25 de grade, spre 32 de grade, iar cea a minimelor – de la 11 la 17 grade. În a doua jumătate a intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, cu medii ale valorilor diurne de 32 – 33 de grade și ale celor nocturne de 16 – 17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului și după data de 17 iunie.
Crișana
Până în jurul datei de 19 iunie, cu ușoare variații, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 24 – 25 de grade, spre 32 de grade, iar cea a minimelor de la 10 la 16 grade. În restul intervalului, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține la 31 – 32 de grade, iar ale celor nocturne în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.
Transilvania
Până în data de 20 iunie, cu ușoare variații, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 23 – 24 de grade, spre 31 de grade, iar cea a minimelor de la 9 la 13 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de anticipație, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 30 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 13 – 14 grade. Probabilitatea pentru averse se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.
Maramureș
Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 23 – 24 de grade, spre 30 – 31 de grade, iar cea a minimelor de la 9 la 15 grade. În restul intervalului, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 31 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 14 – 15 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.
Moldova
Până în data de 20 iunie, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 24 de grade, spre 32 – 33 de grade, iar cea a minimelor de la 12 la 17 grade. Ulterior, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 32 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 16 – 17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.
Dobrogea
Mai ales în prima săptămână din interval, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 25 de grade, spre 28 – 29 de grade și se va menține la aceste valori până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor va crește de la 15 – 16 grade, până la 19 – 20 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în data de 14 iunie, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.
Muntenia
Temperatura aerului va avea o tendință de creștere după data de 15 iunie. Media regională a maximelor va crește treptat de la valori de 25 – 26 de grade, spre valori de 32 – 33 de grade. Minimele termice vor avea o evoluție similară, iar creșterea se va realiza de la medii de 13 – 14 grade, spre medii în jurul a 17 grade. Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.
Oltenia
Mai ales în prima săptămână a intervalului, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 25 – 26 de grade, spre 32 – 33 de grade și se va menține la aceste valori până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor va urca de la 13 grade, până la 16 – 17 grade. Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 22 iunie.
La munte
Până la mijlocul intervalului, valorile termice vor avea o tendință de ușoară creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 14 de grade, spre 22 de grade, iar cea a minimelor de la 5 la 12 grade. În restul intervalului, vor fi doar variații termice ușoare, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 21 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 11 – 12 grade.
Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.