România mai coruptă? Anul 2022, cele mai multe dosare de la înființarea DNA

dna

A crescut corupția în România sau activitatea DNA s-a intensificat? Potrivit raportului de activitate, în anul trecut s-au înregistrat cele mai multe dosare de la înființarea Direcției Naționale Anticorupție.

Vorbim despre 404 dosare, cu soluții de trimitere în judecată: 190 de rechizitorii și 214 acorduri de recunoaștere a vinovăției, transmite DNA.

Au fost și mai multe sesizări primite de la persoane fizice, de la persoane juridice sau instituții publice, în aproape 2.200 de cauze, ceea ce denotă creșterea încrederii cetățenilor, consider DNA.

În 2022, a crescut și numărul inculpaților trimiși în judecată: 779 de inculpați, din care 252 de persoane care au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante. Printre ei se numără doi miniștri, patru parlamentari, un prefect și un subsecretar de stat.

„În cursul urmăririi penale, procurorii au dispus în anul 2022 (conform datei înscrise în Ordonanța prin care s-a aplicat măsura, în fiecare cauză) – măsuri asigurătorii în sumă de peste 461 milioane de euro (față de circa 131 milioane euro în anul 2021), cuantumul prejudiciului estimat în toate dosarele în lucru la finele anului 2022 fiind de peste 4,2 miliarde de euro (comparativ cu peste 1,6 miliarde de euro în anul 2021). De asemenea, instanțele de judecată au pronunțat 287 hotărâri penale de condamnare față de un număr de 439 inculpați”, aflăm din raportul DNA.

În raport se precizează și că DNA se confruntă cu o lipsă de procurori. Ar mai avea nevoie de cel puțin 49.

 

 

 

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/