România începe în octombrie administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19!

vaccin covid

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a explicat cele două situații în care se administrează doza a treia de vaccin.

Persoanele imunodeprimate, respectiv cele aflate după un transplant, au afecțiuni oncologice, HIV netratat sau în stadiu avansat, etc. vor primi o doză suplimentară de vaccin. Practic, acești bolnavi au ca indicație trei doze de vaccin în prima schemă de vaccinare, în loc de 2 doze.

Această autorizație a fost deja acordată de Agenția Americană pentru Medicamente.

Apoi, este vorba despre doza de rapel, care se face la cel puțin 6 luni de la schema inițială de vaccinare și care, de asemenea, se propune pentru categoriile de persoane vulnerabile. Ulterior se vor putea vaccina și celelalte categorii de persoane, care au primit schema inițială.

„După ce vom avea recomandările necesare, vom putea organiza și în România cele două tipuri de abordare. Repet: o doză suplimentară în cadrul schemei inițiale de vaccinare pentru persoanele imunodeprimate – și aici urmează să definim cu ajutorul comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătății care sunt acele categorii de afecțiuni care au indicație de a primi trei doze de vaccin – și rapelul la cel puțin 6 luni pentru aceleași categorii de persoane, la care se include, evident, și restul populației. Pentru luna octombrie – începutul lunii octombrie – ne propunem să demarăm și în România această etapă cu condiția să avem până la acel moment poate etapele premergătoare legate de recomandările internaționale”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/