România fără fonduri europene? Sorin Maxim: „Ar fi foarte grav”

sorin maxim, directorul adr vest timisoara

Directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest trage un semnal de alarmă cu privire la importanța fondurilor europene pentru dezvoltarea țării, în contextul politic fără precedent din România, marcat de anularea alegerilor prezidențiale.

„Ar fi foarte grav fără fonduri europene, în primul rând financiar. Dacă ne uităm la valorile pe care noi le finanțăm, sunt între 10 și 30 de ori bugetul pe care o primărie îl are. În al doilea rând, viziunea și rigoarea sunt foarte importante pentru a garanta că aceste fonduri au un rezultat predictibil și produc o plus valoare pentru comunitate. Nu în ultimul rând, orice tip de investiție în sănătate este similară și la același standard pe care orice țară europeană din vestul Europei îl are. Eu cred că e un lucru bun pentru noi, ne menține la un nivel de tehnologie și de implicare a sistemelor la fel ca în orice altă țară. (…) Personal, m-au îngrijorat evenimentele de la final de an. Am avut temeri, dar deocamdată lucrurile nu sunt într-o zonă foarte rea. Sper să se rezolve cât mai corect, democratic și cât se poate de repede aceste derapaje.”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Investiții masive în Vest, în 2024

Anul acesta, ADR Vest a demonstrat cât de importante sunt fondurile europene pentru România. Cu peste 100 de milioane de euro investiți în proiecte din regiune, ADR Vest a reușit o rată de absorbție de aproape 9% din bugetul Programului Regional Vest, dublu față de media națională.

„Anul 2024 a fost unul foarte important pentru noi, pentru că ne-am concentrat pe demararea rapidă a implementării proiectelor și pe lansarea unor apeluri care să răspundă nevoilor reale. Rezultatele reflectă eforturile susținute ale echipei noastre și ale beneficiarilor și ne motivează să privim spre 2025 cu încredere.”, a declarat Georgiana Radac, directoarea Direcției Generale Autoritate de Management PR Vest.

conducerea adr vest

ADR Vest a investit peste 100 de milioane de euro în regiune, în anul 2024

Printre realizări, ADR menționează semnarea a 200 de contracte de finanțare, cu o valoare totală de jumătate de miliard de euro; lansarea a 63 de apeluri, însumând 860 de milioane de euro, iar alte 200 de milioane de euro sunt în evaluare; 90 de milioane de euro – urmează să fie investiți în modernizarea unităților de învățământ preuniversitar, iar 21 de milioane de euro sunt alocați universităților.

„Rezultatele obținute în 2024 demonstrează angajamentul nostru de a valorifica la maximum oportunitățile oferite de fondurile europene. Cu proiectele pentru care am semnat contracte de finanțare, dintre care unele au și demarat deja, am creat o bază solidă pentru viitor.”, a spus și Sorin Maxim.

Progrese pe Tranziția Justă și Sănătate

În ce privește Programul Tranziție Justă, județul Hunedoara este în prim-plan. ADR Vest a contractat proiecte în valoare de 170 de milioane de euro, generând peste 500 de locuri noi de muncă, în special în construcții, eficiență energetică și turism. Alte cinci apeluri, cu o valoare totală de 80 de milioane de euro, vor fi lansate în prima jumătate a anului viitor. „Finanțările prin Programul Tranziție Justă reprezintă mai mult decât cifre sau proiecte – sunt investiții în viitorul comunităților noastre. Județul Hunedoara, cu istoria sa industrială, merită o șansă reală de a se reinventa și de a crea locuri de muncă sustenabile. Prin aceste fonduri, reușim nu doar să reparăm trecutul, ci și să punem bazele unui viitor mai verde și mai prosper, oferind oamenilor speranța și încrederea că schimbarea poate fi în beneficiul lor, a declarat Adrian Mariciuc, director adjunct al ADR Vest.

Totodată, pe Programul Sănătate 2021-2027, în Regiunea Vest au fost contractate, anul acesta, 11 proiecte. Alte 6 sunt în curs de contractare, iar 30 se află în evaluare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/